Timp liber

Eternul dor de evadare

Urcam pe o cărare șerpuită de munte. Ruginiul sângeriu al toamnei se așezase covor lăsând goale crengile  copacilor ce străjuiau cărarea. Urcușul meu nu avea o țintă și nici o destinație finală. Pur și simplu voiam să ajung sus, tot mai sus, adică acolo unde să pot vorbi în șoaptă și stelele să îmi audă șoaptele fără efort. Pe acea culme, mi-am propus să ajung pentru a evada din monotonia cotidianului. M-am hotărât să las în urmă și griji și stres cotidian și sentimente trimise pe lungimea de undă la care nu primești răspuns. Acolo sus pe culme, vreau să trăiesc eternitatea clipei care exprimă libertate, temeinicia unei dorințe a căror flori nu vor avea petale ofilite de furtuna timpului care nu iartă nimic.  Și mai există acolo sus pe culme, imensul spațiu, care îți oferă posibilitatea să deschizi brațele larg și să strigi „mi-e dor” așteptând ca ecoul să îți răspundă.

Articole similare

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button
Close