Social

VIDEO Sorin Grindeanu: Am venit cu propuneri care vor fi discutate în perioada următoare pentru a creşte veniturile statului

Prim-vicepreședintele PSD Sorin Grindeanu a anunțat miercuri, 10 noiembrie 2021, că Partidul Social Democrat a făcut, la negocierile pe programul de guvernare, propuneri pentru a creşte veniturile statului, printre care se numără şi taxarea „luxului”.

„Negocierile continuă pe domenii de activitate. Prima întâlnire de astăzi a fost concentrată pe ceea ce înseamnă lipsa resurselor bugetare într-o perioadă în care statul trebuie să fie alături de cetăţeni, pentru că ştim, în acest moment, şi vedem cu toţii cum scade nivelul de trai al românilor, iar noi ne dorim să venim cu venituri în plus la bugetul de stat, nu doar să facem cheltuieli. Sigur că ne dorim să creştem salariul minim de la 1 ianuarie, să mărim pensia minimă de la 800 la 1.000 de lei, să mărim cu 11% punctul de pensie, iar alocaţiile să fie conform legii. Pentru asta am venit cu propuneri care vor fi discutate în perioada următoare pentru a creşte veniturile statului. Prima dintre ele ar fi cea legată de taxarea luxului, dacă putem să îl numim aşa. Toate ţările civilizate au o asemenea taxare a luxului. Vrei iaht, plăteşti în plus. Vrei maşini de sute de mii de euro, plăteşti în plus. E o intenţie, nu e niciun fel de impunere, este o intenţie pe care noi am declarat-o astăzi, urmând să o detaliem şi nu este o condiţie pe care o dă PSD”, a afirmat Sorin Grindeanu la Palatul Parlamentului.

Articole similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Back to top button
Close