Social

Sondaj UE: sprijin pentru un rol mai important al UE în gestionarea crizelor

Cu două zile înainte de lansarea Conferinței privind viitorul Europei, Parlamentul European a publicat astăzi rezultatele sondajului Eurobarometru privind viitorul Europei.

Sondajul a fost comandat împreună cu Comisia Europeană.

În urma publicării primelor rezultate la 9 martie, raportul complet constată:

– Aproximativ opt din zece europeni (81%) sunt de acord că una dintre prioritățile conferinței ar trebui să fie modul în care UE ar putea gestiona mai bine crizele, cum ar fi pandemia de COVID-19. Peste o treime (38%) sunt întru totul de acord cu acest lucru.

– Două treimi dintre europeni (66%) cred că proiectul european oferă o perspectivă de viitor pentru tinerii Europei. O proporție similară (65%) consideră că UE este o oază de stabilitate într-o lume tulbure.

– Peste două treimi dintre cei intervievați sunt în favoarea alegerii președintelui Comisiei Europene prin intermediul procedurii candidaților „cap de listă” la alegerile europene. Mai puțin de un sfert (22%) nu sunt în favoarea unui astfel de proces.

– De două ori mai mulți cetățeni ai UE consideră că posibilitatea de a vota pentru liste transnaționale la alegerile europene este un lucru bun (42%), comparativ cu doar unul din cinci (19%) care respinge această propunere.

Conferința privind viitorul Europei

Aproximativ opt din zece europeni (81%) sunt de acord că în timpul Conferinței ar trebui abordat în mod prioritar modul în care UE ar putea gestiona mai bine crizele, cum ar fi epidemia de coronavirus (inclusiv peste o treime, 38%, care sunt întru totul de acord).

Europenii care doresc să se implice în Conferința privind viitorul Europei ar dori, în primul rând, să poată face acest lucru prin participarea la reuniuni în zona în care locuiesc, cum ar fi dezbateri sau adunări ale cetățenilor (44%). Cetățenii consideră că implicarea în procesul de colectare a ideilor din cadrul conferinței poate consta în a răspunde la un sondaj (34%), în prezentarea de idei și propuneri politicienilor europeni și naționali (31%) și în participarea la consultări online prin intermediul platformelor de discuții (30%).

Tinerii și viitorul Uniunii Europene

Mai mult de opt din zece europeni (83%) sunt de acord că tinerii ar trebui implicați în mod specific în Conferință pentru a promova idei noi (acest procentaj include 40% din respondenți care sunt în totalitate de acord).

Două treimi dintre europeni (66%) sunt de acord că proiectul european oferă o perspectivă de viitor pentru tinerii Europei. O proporție similară (65%) este de acord că UE este o oază de stabilitate într-o lume tulbure, deși procentajul este mai mic decât în sondajul precedent din 2018 (-11 puncte procentuale).

Alegerile europene și președinția Comisiei Europene

Sondajul privind viitorul Europei a analizat, de asemenea, chestiuni legate de alegerile europene și de alegerea președintelui Comisiei. Potrivit sondajului, probabilitatea ca respondenții să sprijine votul pentru liste transnaționale la alegerile pentru Parlamentul European este de două ori mai mare (42%), comparativ cu doar unul din cinci respondenți care resping ideea (19 %). 36% sunt indiferenți față de acest aspect.

Peste două treimi dintre respondenți sunt în favoarea unui proces de alegere a președintelui Comisiei Europene prin intermediul procedurii candidaților „cap de listă” la alegerile europene, în timp ce mai puțin de un sfert (22%) afirmă că nu sunt în favoarea acestui proces.

În timp ce 61% sunt de acord că un astfel de proces ar avea sens numai dacă cetățenii UE ar avea posibilitatea de a vota pentru liste transnaționale, aproape două treimi dintre respondenți (64%) sunt de acord că această abordare ar aduce mai multă transparență procesului de alegere a președintelui Comisiei Europene. Cetățenii consideră că acest lucru ar conferi, de asemenea, o mai mare legitimitate Comisiei Europene (63%) și că ar reprezenta un progres semnificativ pentru democrație în cadrul UE (62%).

Context

Acest sondaj Eurobarometru special nr. 500 având ca temă „Viitorul Europei” (EB94.1) a fost realizat între 22 octombrie și 20 noiembrie 2020 în cele 27 de state membre ale UE și a fost comandat în comun de Comisia Europeană și de Parlamentul European. Sondajul a fost realizat prin interviuri față în față și, din cauza pandemiei, a fost completat cu interviuri online, unde a fost cazul. În total, au fost efectuate aproximativ 27.034 de interviuri.

Articole similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button
Close