Social

Proiect AUR vizând redresarea situației demografice a României prin încurajarea natalității, concomitent cu încurajarea muncii

Parlamentarii AUR au depus o inițiativă legislativă pentru modificarea şi completarea Codului fiscal, prin care propun majorarea substanțială a deducerilor personale din veniturile salariale, în scopul creșterii natalității și, concomitent, al încurajării muncii.

”Deducerile propuse sunt mult mai consistente și aplicabile tuturor, în raport cu numărul de copii. Se aplică o deducere inclusiv celor cu salarii mici, dar fără copii. Acesta este primul dintre proiectele inițiate sau sprijinite de AUR al căror scop este redresarea demografică pe baze solide. Ele trebuie combinate cu măsuri educaționale (creșe și grădinițe suficiente, o educație în spiritul valorilor tradiționale) și măsuri sociale, pentru cei care într-adevăr au nevoie de ele.

Este necesar să simplificăm lucrurile: să lăsăm cât mai mulți bani oamenilor care cresc copii, să reducem sistemul de colectare și redistribuire și să oferim copiilor un mediu cald, tradițional, creștin”, a declarat deputatul Ilie-Alin Coleșa, unul dintre inițiatori.

Cum se va calcula această deducere din impozit:
Salariu net = salariu brut minus taxe
Salariu net impozitat = salariu net minus deduceri (definite de acestă inițiativă legislativă)
Salariu primit în buzunar = salariu net impozitat minus 10%

Articole similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Back to top button
Close