Social

Prezentarea copiilor scrisorilor de acreditare, prin videoconferință, de către ambasadorul agreat al Marelui Ducat de Luxemburg, Elisabeth Cardoso Jordão

Secretarul de stat pentru afaceri europene, Iulia Matei, a avut astăzi, 1 noiembrie 2021, o videoconferință cu Elisabeth Cardoso Jordão, ambasadorul agreat al Marelui Ducat de Luxemburg, cu reședința la Atena, în vederea prezentării copiilor scrisorilor de acreditare.

Discuțiile au vizat, în principal, stadiul și perspectivele cooperării bilaterale. Secretarul de stat Iulia Matei a evidențiat dimensiunea istorică și simbolică a relațiilor bilaterale și a exprimat interesul pentru intensificarea dialogului politic, dinamizarea cooperării economice și sectoriale dintre cele două state. A menționat deopotrivă și necesitatea ca prin dialogul sectorial să fie identificate și valorificate domenii noi de colaborare, care să ofere oportunități extinse de cooperare și folosire a expertizei specifice fiecărui stat.

Dimensiunea cooperării la nivel european a fost, de asemenea, abordată, ambele părți reconfirmând interesul pentru o coordonare sporită a celor două țări în cadrul UE, având în vedere atașamentul comun al ambelor state pentru consolidarea proiectului european și convergenței de raportare pe mai multe dosare ale agendei curente.

La finalul întrevederii, oficialul român i-a urat succes ambasadoarei luxemburgheze în îndeplinirea mandatului şi a asigurat-o de întregul sprijin al Ministerului Afacerilor Externe în desfășurarea activității sale.

Articole similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Back to top button
Close