Social

Premieră mondială-toate gropile de gunoi anulate

Selectarea deșeurilor fară groapă de gunoi

Sursă Foto: Facebook

 

SCRISOARE DESCHISĂ CĂTRE DOMNUL Dacian Cioloș și către ministrul mediului.

Una din marile probleme ale lumii conteporane o reprezintă găsirea spațiilor pentru amenajarea gropilor de gunoi.

GAZETA CIVICĂ propune o soluție simplă dar pragmatică prin care selectarea deșeurilor se poate face prin eliminarea gropilor de gunoi.

În primul rând trebuie precizat că la ora actuală nu mai putem vorbi doar de gunoi menajer.

Atât persoanele fizice cât și agenți economici au nevoie de a se debarasa de deșeurile consumului casnic sau cel rezultat în urma activități economice.

Gama deșeurilor este foarte variată și în continuare vom enumera o parte din ele: (resturi menajere, mobilier casnic și de birou, ambalaje din metal, sticlă, plastic, hârtie, deșeuri rezultate în urma demolărilor, electronice și electrocasnice, etc.) Ministerul mediului are obligația de a elabora un set de măsuri legislative care să îi oblige pe agenți economici care prestează servicii de colectare a deșeurilor să amenajeze parcuri de selectare a deșeurilor. În parcul respectiv vor exista angajați dotați cu scule și utilaje pentru dezmebrarea mobilierului la care renunță persoane fizice sau juridice (de multe ori vedem la ghenele de gunoi dulapuri, mese, scaune etc.) De asemenea în parcurile respective vor exista și lucrători care se vor ocupa de dezmebrarea deșeurilor rezultate din demolări etc.

Desigur parcul va fi sectorizat pentru desfășurarea fiecărei activități separat. Pentru fiecare deșeu firma care colecteaza și dezmebrează și colectează deșeuri va încheia contracte cu firmele procesatoare a deșeurilor dupa cum urmeaza:

  • hartie și carton cu fabricile de celuloză și hartie.
  • Pentru deșeurile din plastic se va incheia contract cu firmele procesatoare de mase plastice.
  • În mod similar se va proceda pentru sticlă,metal,electronice.
  • Mobilierul va fi dezmebrat iar componentele vor fi puse pe categorii: lemn,plastic,metal,sticlă. Partea lemnoasă va fi băgată la mașini de tocat lemn și se va realiza brichete pentru foc.
  • Deșeurile rezultate în urma demolărilor vor fi separate după cum urmează: materialele din zidărie separat, betonul separat, metalul, lemnul, PVC, termopane, sticlă separat. Pentru partea de zidărie și beton vor fi achiziționate mori care vor fărmița și vor pulverzia materialul respectiv urmând ca ulterior acest material să fie folosit ca materie primă pentru producerea de bolțari de zidărie sau alte componente de construcții.
  • Celelante componente rezultate în urma demolărilor vor fi „repartizate„ conform schemei mai sus enunțate. Deșeurile menajere nu vor fi duse la o groapă de gunoi. Pentru acestea se va încheia un contract cu unul sau mai mulți fermieri care își vor arăta disponibilitatea de a folosi deșeurile manajere pe post de îngrășământ. Este important ca fermierilor să li-se acorde cu titlu gratuit containere cu închidere ermetică pentru depozitarea deșeurilor menajere în vederea putrefacției. Containările vor fi alocate fermierilor pentru a se evita înmulțirea rozătoarelor.

Spatiul depozitelor va fi pus la dispoziție de autoritățile publice locale și va fi amplasat în afara localităților. Fiecare secție de dezmebrare din cadrul depozitului va fi dotată cu scule și utilaje pentru buna desfășurare a activități. schema de personal precum și întregul proiect pentru buna funcționare a acestei activități va fi realizat de proiectanții din cadrul ministerului lucrărilor publice. Această inițiativă se va constitui într-un proiect pilot pentru care domnul Dacian Cioloș și grupul parlamentar RENEW EUROPE va solicita finanțare nerabursabilă pentru o perioadă de 5 ani la nivel național.

Avem certitudinea că acest proiect va primi finanțare și va fi pus în practică întrucât foarte multe tări se confruntă cu problema depozitări deșeurilor. Ceea ce am expus aici reprezintă mecanismul economiei circulare și acest proiect se bucură de protecție întrucât reprezintă PROPRIETATE INTELECTUALĂ

P.S: Prezenta scrisoare deschisă rămâne de actualitate și se va regăsi în paginile ziarului nostru până când entitățile vizate vor intra in legalitate.

 

Articole similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button
Close