Social

DECLARAȚIE DE PRESĂ primită de la domnul deputat Gabriel Valer Zetea (Grupul parlamentar al PSD) Trebuie reglementată de urgenţă protecţia consumatorului vulnerabil!

„Partidul Social Democrat insistă ca partidele din Coaliţia de guvernare să adopte urgent o lege pentru protecţia consumatorilor vulnerabili.

 

 

Mai bine de jumătate de milion dintre români riscă să fie aruncaţi în beznă, pentru că nu reuşesc să facă faţă creşterii galopante a tarifelor la energie şi gaze naturale. În afară de calea parlamentară, Coaliţia PNL – USR PLUS – UDMR are şi varianta unei ordonanţe de urgenţă care să prevadă măsuri concrete pentru stoparea creşterii necontrolate a tarifelor la energie şi gaze naturale”, a declarat deputatul PSD Maramureş, Gabriel Zetea, vicepreşedinte PSD la nivel naţional şi lider al formaţiunii social-democrate la nivel judeţean.”PSD consideră că trebuie reglementate rapid cel puţin două măsuri imperative: stabilirea unui mecanism de plafonare a preţurilor la energie dacă piaţa înregistrează o creştere artificială a tarifelor şi subvenţionarea unei părţi din valoarea facturii la utilităţi pentru persoanele al căror venit se dovedeşte insuficient în raport cu majorarea tarifelor. Considerăm că firmele din domeniul energetic trebuie să participe şi ele la protejarea consumatorului vulnerabil. Actuala piaţă a energiei provoacă dezavantaje uriaşe pentru consumatori şi este datoria acestui Guvern şi a politicienilor de dreapta să găsească soluţii pentru că ei sunt cei care au decis liberalizarea haotică a pieţei din România, cu efectele catastrofale pe care le vedem acum”, susţine Gabriel Zetea, parlamentar PSD Maramureş.

Articole similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Back to top button
Close