Social

DECLARAȚIE DE PRESĂ primită de la domnul deputat Ervin Molnar (Grupul parlamentar al PNL) Ziua vânătorilor de munte! La Mulţi Ani, bravi ostaşi!

Trupele de vânători de munte ale Armatei române au fost înfiinţate în 3 noiembrie 1916, în timpul Primului Război Mondial, şi au reprezentat, încă de la începuturi, o specialitate de elită a infanteriei româneşti, îndeplinindu-şi misiunea de apărare a ţării atât în timpul Primului Război Mondial, cât şi în cel de al Doilea Război Mondial.

 

În timpul Primului Război Mondial a luat fiinţă Corpul Vânătorilor de Munte, care, în anul 1918, s-a transformat în Batalionul de Vânători de Munte, în componenţa sa fiind nu mai puţin de 4.000 de militari, ce constituiau o forţă specializată de elită la acea vreme.Pe parcursul anilor, trupele de vânători de munte au suferit mai multe organizări, desfiinţări, titulaturi, culminând la 14 aprilie 1961 cu desfiinţarea ultimei mari unităţi din forţele armate române, Brigada 2 Vânători de Munte, desfiinţare ce a reprezentat sfârşitul primei părţi a istoriei acestor trupe.După circa trei ani de la desfiinţarea abuzivă, datorită schimbărilor de ordin politic, Marea Adunare Naţionala, organul legislativ al României de la acea vreme, a decis ca, începând cu 14 octombrie 1964, să reînfiinţeze trupele de vânători de munte, iar acest lucru s-a întâmplat cu reînfiinţarea Brigăzii 2, brigadă care este astăzi una dintre unităţile reprezentative ale Forţelor Terestre ale Armatei Române.Actualmente, există în structura Armatei României două brigăzi de vânători de munte, una subordonată Diviziei 2 Infanterie „GETICA” (Brigada 2 Vânători de Munte „Sarmizegetusa”) şi una subordonată Diviziei 4 Infanterie „GEMINA” (Brigada 61 Vânători de Munte General Virgil Bădulescu).Militarii vânători de munte au participat de-a lungul anilor într-o paleta de misiuni în Angola, Kosovo, Somalia, Bosnia, Irak si Afganistan.Cu prilejul aniversării acestei zile, îi felicit călduros şi le doresc tuturor vânătorilor de munte din cadrul Armatei Române, atât din judeţul Mureş, cât şi din toată ţara, multă sănătate, putere de muncă şi succes deplin în nobilele lor misiuni de zi cu zi!

Articole similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button
Close