Social

Dacian Cioloș: Așteptăm ca PNL să vină cu un răspuns până mâine dimineață daca vrea sau nu să refacă coaliția

Dacian Cioloș, președinte USR, a declarat, în această seară, în urma discuțiilor cu PNL desfășurate la Parlament, că așteaptă un răspuns de la liberali până mâine dimineață pentru a decide dacă merg mai departe cu negocierile pentru refacerea coaliției sau nu.

“Noi am spus că dacă începem negocierile pentru refacerea coaliției, trebuie să fie un mesaj clar din partea conducerii PNL că dorește lucrul acesta și nu negocieri și cu PSD.

Am convenit că, dacă începem discuțiile pentru refacerea coaliției, data viitoare ar trebui să participe și colegii de la UDMR ca sa putem intra în detalii.

Am discutat, apropo de programul de guvernare, și de faptul că urgența acum e să luăm măsuri care să ne ajute să gestionăm situația de criză din sănătate, și din domeniul energetic și aici ne-am pus de acord ca, în zilele urmatoare dacă vom începe negocierile, în paralel cu ele vom veni în Parlament cu inițiative legislative care să vină ca răspuns la aceste situații de criză pe care să le discutăm și să le adoptăm în proceduri de urgență.

Nu am discutat nume de premier, am discutat principii și am acceptat principiul ca premierul să fie de la PNL, dar nu am discutat detalii”, a declarat Dacian Cioloș.

Întrebat dacă USR l-ar accepta pe Florin Cîțu din nou premier, Dacian Cioloș a răspuns:

“Poziția noastră o știți deja. Ei au poziția lor. E un subiect pe care nu am intrat în detalii în momentul de față pentru că, înainte de a discuta numele premierului, trebuie să vedem dacă putem funcționa.

Important pentru noi a fost să vedem dacă există această dorință de refacere a coaliției și am stabilit și pilonii de bază ai negocierilor.  Am simțit că există această disponibilitate (n.r – de refacere a coaliției), dar până nu văd, nu cred”.

Dacian Cioloș a subliniat că așteaptă un răspuns de la liberali până mâine dimineață.

“Am zis că așteptăm să aibă discuția cu PSD, să își facă calculele și până la sfârșitul zilei sau începutul zilei de mâine o să vină cu un răspuns ca să decidem dacă mergem mai departe cu negocieri pentru refacerea coaliției sau nu.

Acum ne lovim de o decizie a PNL-ului dacă vrea sau nu să refacă coaliția. Dacă depășim acest stadiu, de acum încolo putem discuta mai multe”, a mai spus liderul USR.

Dacian Cioloș și-a exprimat încrederea că și minoritățile vor sustine un astfel de guvern dacă USR și PNL se pun de acord pe refacerea coaliției.

Pe de altă parte, liderul USR a subliniat că “în acest stadiu, PNL încă nu are o propunere de premier”.

“Să fie clar – decizia privind premierul o va lua PNL, evident că va trebui să ne punem de acord apoi pe nume.

În momentul de față discutăm de conținut. Dacă nu ne punem de acord pe calendarul de reforme și pe cum structurăm bugetul, nici nu are rost să discutăm de nume și de portofolii”, a mai spus Dacian Cioloș.

(Foto: Inquam Photos/George Călin).

Articole similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Back to top button
Close