Social

Cristian Ghinea: Sărim deci de 30 de miliarde. Și asta e doar lista scurtă a PSD. În cele 100 de măsuri PSD sunt fel de fel de propoziții generale care cert costă, dar nimeni nu știe cât

Cristian Ghinea, vicepreședinte USR și fost ministru al Investițiilor și Proiectelor Europene, arată, în cadrul unei postări ample pe Facebook, ce ar însemna pentru bugetul de stat aplicarea anumitor măsuri, anunțate de PSD astăzi ca fiind prioritare pentru social democrați dacă intră la guvernare cu PNL.

În primul rând, Cristian Ghinea atrage atenția asupra procedurii de deficit excesiv în care România se găsește, tot în urma unei guvernări PSD, dar și a țintelor de deficit pe care țara noastră s-a angajat să le atingă în următorii ani:

“PSD și PNL își împart cioara de pe gard

România se află în procedura de deficit excesiv (EDP). Așa a lăsat-o PSD, prin guvernarea ”fără număr”. PNL a preluat buba.

În procedura de deficit excesiv, România s-a angajat să atingă următoarele niveluri ale deficitului pentru a ieși din EDP:

-8% din PIB in 2021

-6.2% din PIB in 2022

-4.4% din PIB in 2023

-2.9% din PIB in 2024

Stăm sub 8% în acest an? Pare că da. Dar la limită. Și pentru că la buget au venit în 2021 plăți de impozite amânate din 2020 din cauză de pandemie. Evident, la anul nu mai avem asta. Apoi, am avut o creștere economică mare (7% noi – media UE e de 4,8%, în SUA e 6,5%). Creșterea economică fiind peste cea pe care a fost construit bugetul, ar fi trebui ca, logic, deficitul bugetar să fie mai mic. Dacă era așa, păstram spațiu ca să avem de unde coborî anul viitor la 6,2%.

Cu toate acestea – creștere economică peste estimare + încasări bugetare one-off mari – abia ne încadrăm în 8%.

Cea mai dificilă negociere care urma între USR și PNL ar fi fost cea pe buget. Dacian Cioloș a tot repetat zilele trecute că trebuie să avem o discuție pe program ȘI pe buget. Pentru că, evident, programul fără buget e discuție teoretică. Pentru că știm situația gravă a finanțelor.

Pentru că a coborî la 6,2 anul viitor e foarte greu. Pentru că bani pentru Anghel Saligny nu vor fi. USR este un partid conștiincios cu finanțele publice și așteptam să vedem cum plănuiește PNL să nu arunce bugetul în aer, cu toate promisiunile pe care le-a tot făcut.

Cristian Ghinea a calculat la cât s-ar ridica majorările propuse de PSD:

„24,3 miliarde lei la pensii dacă se aplică legea Olguței, 3 miliarde lei la alocații.

La pensii, fix legea Olguța e cea care a aruncat în aer stabilitatea bugetului de pensii: bani fără număr, din pix, fără legătură cu creșterea economică și inflația. Evident, cerința PSD ca legea Olguța să fie aplicată imediat aruncă în aer PNRR – trebuie să avem o formulă predictibilă de crescut pensiile.

După ce săptămâna trecută PSD cerea imperativ aplicarea legii, astăzi au dat-o la întors. O creșterea de pensii de 11%. De ce 11% și nu 10,5 sau 11,5? Mister. Cineva de la PSD s-a apucat de croșetat bugetul și le-a dat cu virgulă. Asta rezolvă problema cu PNRR? Evident că nu. Că aplică legea Olguța integral sau că vin cu o cifră din burtă mai mică e fix invers față de ceea ce trebuie pentru PNRR: o formulă predictibilă, bazată pe factori statistici, aplicată automat în fiecare an.

Și astea nu sunt singurele aberații bugetare pe care le vom avea de dus”.

Referindu-se la o altă propunere înaintată de social democrați privind plafonarea prețului la energie, Cristian Ghinea a arătat cum această măsură e o bombă bugetară:

„Legea așa numită de plafonare a prețului la energie, trecută în parlament de PSD și PNL impune un mecanism prin care statul promite că dă niște bani firmelor din energie, pe diferența de preț. O bombă bugetară. Mecanismele liberale propuse de USR (temporare, cu efect pe preț, dar cu impact limitat pe buget) au fost refuzate.

PNLSD a proclamat ”plafonarea prețului” care sună bine ca PR dar de fapt este ”mutăm pe buget toate costurile”. Aici e și o sursă mare de corupție: să aprobe politicienii dosar cu dosar de returnat banii către companii. Oamenii care nu au fost capabili să împartă granturile mici pentru firme pe urgență de pandemie fără să încerce să le fraudeze (i-a oprit Năsui), vor avea de decis din pix miliarde de lei compensații către companiile din energie. Să vă țineți anul viitor.

Forma inițială a legii estima în expunerea de motive un impact bugetar de 1,3 miliarde de lei. În parlament au tot extins aplicabilitatea astfel încât acum nu putem calcula, dar știm că va fi rău. Zic că minim 3 miliarde putem adăuga”.

Toate aceste măsuri depășesc 30 de miliarde, gaură la bugetul de stat, a mai arătat Cristian Ghinea.

“Și asta e doar lista scurtă a PSD. În cele 100 de măsuri PSD sunt fel de fel de propoziții generale care cert costă, dar nimeni nu știe cât și nici nu pot calcula pentru că nu e clar ce vor. Doar să sune bine.

Deci, PNL nu discută cu un partid responsabil fiscal ca USR, dar se milogește la PSD-30-miliarde-dintr-un-foc.

Evident, și PNL și PSD fantazează la alte 50 miliarde lei din PNDL, bani care nu există și nu vor avea de unde să bugeteze. În acest timp subminează posibilitatea de a trage banii din PNRR – care există, sunt reali, trebuie doar să nu ne împușcăm în picior.

Ceea ce propune PSD și strânge degetul PNL în ușă.

De ce acceptă PNL?

Eu nu am un răspuns rațional.

PNL, doar o singură chestie te rog: dacă pupați Piața Endependenței astăzi, măcar lasă Ministerul de Finanțe la PSD. Vreau să văd cum face PSD un buget pentru 2022. Te rog!”, a conchis fostul ministru al Investițiilor și Proiectelor Europene.

(Foto: Inquam Photos/George Călin).

Articole similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Back to top button
Close