Social

Balanţa de plăţi şi datoria externă – septembrie 2021

În perioada ianuarie – septembrie 2021pcontul curent al balanţei de plăţi a înregistrat un deficit de 11 500 milioane euro, comparativ cu 7 836 milioane euro în perioada ianuarie – septembrie 2020. În structura acestuia, balanţa bunurilor și balanța veniturilor primare au consemnat deficite mai mari cu 2 719 milioane euro, respectiv 145 milioane euro; balanța serviciilor și cea a veniturilor secundare au înregistrat excedente mai mici cu 418 milioane euro, respectiv cu 382 milioane euro.

Contul curent al balanței de plăți (mil. euro)
ianuarie – septembrie 2020 ianuarie – septembrie 2021p
CREDIT DEBIT SOLD CREDIT DEBIT SOLD
CONTUL CURENT (A+B+C) 67 476 75 312 -7 836 80 310 91 810 -11 500
A. Bunuri şi servicii 58 636 65 307 -6 671 70 658 80 466 -9 808
a. Bunuri 41 379 54 936 -13 557 51 231 67 507 -16 276
b. Servicii 17 257 10 371 6 886 19 427 12 959 6 468
– servicii de prelucrare a bunurilor aflate în proprietatea terţilor 1 830 102 1 728 1 802 120 1 682
– transport 4 878 1 932 2 946 5 442 2 363 3 079
– turism – călătorii 968 2 124 -1 156 1 869 3 223 -1 354
– alte servicii 9 581 6 213 3 368 10 314 7 253 3 061
B. Venituri primare 4 937 7 301 -2 364 5 395 7 904 -2 509
C. Venituri secundare 3 903 2 704 1 199 4 257 3 440 817

p – date provizorii

Investiţiile directe ale nerezidenţilore în România au însumat 5 279 milioane euro (comparativ cu 1 677 milioane euro în perioada ianuarie – septembrie 2020), din care participațiile la capital (inclusiv profitul reinvestit net estimat) au însumat valoarea netă de 4 383 milioane euro, iar creditele intragrup au înregistrat valoarea netă de 896 milioane euro.

În perioada ianuarie – septembrie 2021, datoria externă totală a crescut cu 6 826 milioane euro. În structură:

  • datoria externă pe termen lung a însumat 97 814 milioane euro la 30 septembrie 2021 (73,2 la sută din totalul datoriei externe), în creștere cu 4,6 la sută față de 31 decembrie 2020;
  • datoria externă pe termen scurt a înregistrat la 30 septembrie 2021 nivelul de 35 819 milioane euro (26,8 la sută din totalul datoriei externe), în creștere cu 7,7 la sută față de 31 decembrie 2020.

 

Datoria externă şi serviciul datoriei externe (mil. euro)
Datoria externă Serviciul datoriei externe, 9 luni 2021p
Sold la 31.12.2020p Sold la 30.09.2021p
I. Datoria externă pe termen lung 93 541 97 814 12 090
I.1. Datoria publică 57 533 59 371 2 727
I.1.1. Datoria publică directă 57 309 59 192 2 681
I.1.2. Datoria garantată public 224 179 46
I.2. Datoria negarantată public,
din care:
34 848 35 134 9 362
I.2.1. Depozite pe termen lung ale nerezidenţilor 144 294 23
I.3. Datoria autorităţii monetare*,
din care:
1 160 3 309 1
I.3.1. Alocări de DST de la FMI 1 160 3 309 1
II. Datoria externă pe termen scurt 33 266 35 819e 57 000e
Total datorie externă (I+II) 126 807 133 633 69 090

e – date estimate
p – date provizorii
* Datoria autorității monetare a crescut ca urmare a intrării în vigoare a noii alocări generale de DST de către FMI, acordată tuturor țărilor membre conform cotei de participare, valoarea alocată României fiind de 1 736 milioane DST (aproximativ 2 100 milioane echivalent EUR).

Rata serviciului datoriei externe pe termen lung a fost 17,1 la sută în perioada ianuarie – septembrie 2021, comparativ cu 20,7 la sută în anul 2020. Gradul de acoperire a importurilor de bunuri și servicii la 30 septembrie 2021 a fost de 5,2 luni, în comparație cu 5,6 luni la 31 decembrie 2020.

Gradul de acoperire a datoriei externe pe termen scurt, calculată la valoarea reziduală, cu rezervele valutare la BNR la 30 septembrie 2021 a fost de 90,9 la sută, comparativ cu 90,3 la sută la 31 decembrie 2020.

Precizări metodologice

  1. Datele prezentate în acest comunicat sunt revizuite lunar. Pentru a vizualiza datele aferente perioadei curente, precum și pe cele revizuite pentru perioada de comparație, se poate accesa link-u Seturi de date. Seriile de date istorice lunare şi trimestriale începând cu anul 2005 se regăsesc în Baza de date interactivă.
  2. Datele care au drept sursă cercetările statistice realizate de BNR, respectiv Comerțul internațional cu servicii și Investițiile străine directe, pot fi afectate de efectele pandemiei care, în plan statistic, s-au concretizat în restrângerea eșantioanelor de raportori și în extinderea corespunzătoare a ponderii estimărilor interne.
  3. Standardul metodologic internaţional pentru elaborarea balanţei de plăţi este asigurat de Manualul FMI Balanţa de plăţi şi poziţia investiţională internaţională, ediţia a-VI-a (BPM6). Metodologia BPM6 a fost transpusă în legislaţia europeană prin Regulamentul UE nr. 555/2012 privind statisticile comunitare în domeniul balanţei de plăţi, al comerţului internaţional cu servicii şi al investiţiilor străine directe.
  4. Pentru interpretarea datelor, la contul curent se vor avea în vedere următoarele:
    1. 4.1. Bunuri (pe principiul balanţei de plăţi): Sursa datelor: Institutul Naţional de Statistică – Comerţul internaţional cu bunuri. Importurile FOB se calculează de BNR pe baza coeficientului de transformare CIF/FOB determinat de INS: http://www.insse.ro/cms/files/statistici/Importuri_CIF_FOB/coeficient_CIF_FOB.pdf. Principiul balanţei de plăţi presupune înregistrarea bunurilor pe criteriul „schimbului de proprietate economică” (se includ bunurile care intră în proprietatea rezidenţilor, indiferent dacă bunurile trec sau nu frontiera ţării respective), în timp ce în statistica comerţului internaţional, bunurile se înregistrează după criteriul „trecerii frontierei” (se includ bunurile care trec frontiera, indiferent dacă se află sau nu în proprietatea rezidenţilor). Pentru asigurarea respectării principiului „schimbului de proprietate economică”, datele furnizate de INS sunt ajustate de BNR, astfel că valorile exportului şi importului de bunuri din balanţa de plăţi sunt diferite de cele din statistica comerţului internaţional cu bunuri;
    2. 4.2. Servicii: Sursa datelor: Cercetarea statistică trimestrială privind comerţul internaţional cu servicii;
    3. 4.3. Venituri primare: includ venituri din muncă, venituri din investiţii în active financiare (investiţii directe, de portofoliu şi alte investiţii) şi alte venituri primare (impozite, subvenții);
    4. 4.4. Venituri secundare: includ transferuri curente private şi transferuri ale administraţiei publice.
  5. Investiţii străine directe: Creditele dintre intermediari financiari afiliaţi (bănci, IFN-uri) nu sunt considerate de natura investiţiilor directe, ci se înregistrează în contul financiar/alte investiţii.
  6. Datoria externă include următoarele instrumente financiare de natura pasivelor: numerar și depozite, împrumuturi, titluri de valoare de natura datoriei, credite comerciale și avansuri primite, pasive rezultate din sisteme de asigurări, de pensii și scheme de garanții standardizate, alocări de DST de la FMI și alte angajamente (conform manualului FMI, External Debt Statistics Guide for Compilers and Users, 2014).
  7. Datoria externă publică directă include împrumuturile externe contractate direct de MF și de autoritățile administrației publice locale, în baza legislației privind datoria publică, inclusiv titlurile de stat cumpărate de nerezidenți – calculate la valoarea de piață. Soldul titlurilor de stat cumpărate de nerezidenți este estimat ca diferență între soldul emisiunilor efectuate de Administrația Publică și soldul deținerilor de titluri de stat aferente sectoarelor instituționale rezidente raportat de principalii intermediari financiari atât în nume propriu, cât și în numele clienților pentru care prestează servicii de custodie, pe baza Regulamentului BNR nr. 4/2014 cu modificările și completările ulterioare.
  8. Datoria externă garantată public include împrumuturile externe garantate de MF și de autoritățile administrației publice locale, conform legislației privind datoria publică.
  9. Rata serviciului datoriei externe pe termen lung se calculează ca raport între serviciul datoriei externe pe termen lung și exportul de bunuri și servicii.
  10. Gradul de acoperire a importurilor de bunuri și servicii se calculează ca raport între rezervele internaționale ale României (valută + aur) la sfârșitul perioadei și importul mediu lunar de bunuri și servicii din perioada respectivă.
  11. Gradul de acoperire a datoriei externe pe termen scurt, calculată la valoarea reziduală, cu rezervele valutare la BNR se determină ca raport între rezervele valutare la BNR și datoria externă pe termen scurt calculată la valoarea reziduală (soldul datoriei externe pe termen scurt la care se adaugă plățile de rate de capital aferente datoriei externe pe termen lung scadente în următoarele 12 luni).

Următorul comunicat de presă “Balanța de plăți și datoria externă” va apărea pe data de 14 decembrie 2021.

Articole similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button
Close