Social
ANUNȚ DE PRESĂ primit de la preşedintele Comisiei pentru mediu şi echilibru ecologic, domnul deputat George – Cătălin Stângă (Grupul parlamentar al PNL) „Provocările de mediu cauzate de schimbările climatice”

Comisia pentru Mediu şi Echilibru Ecologic din Camera Deputaţilor organizează luni, 7 iunie, începând cu ora 12:00, dezbaterea cu tema „Provocările de mediu cauzate de schimbările climatice” (etaj 6, sala: 6115). Evenimentul are ca scop identificarea de soluţii legislative şi măsuri ce pot fi transmise către Guvernul României şi alte instituţii abilitate pentru a fi implementate.
În contextul în care statisticile arată că, în următorii 30 de ani, peste 40% din teritoriul României va deveni stepă aridă, iar peste 11 milioane de români vor fi afectaţi de creşterea temperaturilor, reducerea drastică a rezervelor de apă şi deşertificare, dorim să identificăm, împreună cu invitaţii, soluţii pentru toate aceste probleme care ne afectează ţara.