Social

Anca Dragu: „Egalitate de șanse pe bune“ este despre despre egalitatea de șanse între femei și bărbați, între tineri și seniori, și nu despre drepturi și privilegii.”

Senatoarea USR și președinta Comisiei pentru drepturile omului, egalitate de șanse, culte și minorități, Anca Dragu a condus conferința „Egalitate de șanse pe bune”, eveniment organizat în data de 17 mai, la Senatul României.

 

La dezbateri au fost invitate personalități cu experiență în domeniul promovării egalității de șanse, voci importante ale societății civile, mediului de afaceri și ale autorităților statului care au discutat despre politicile de promovare a egalității de șanse, egalitatea în cifre, dar și participarea femeilor la viața politică.

Andreea Marin, fondatoarea ONG-ului Prețuiește Viața,  a subliniat importanța vocii ONG-urilor în ideea de promovare eficientă a egalității, de punere în practică și de interacțiune cu grupurile cele mai vulnerabile.

Elisabeta Lipă, multiplă campioană olimpică și președinta Federației Române de Canotaj, a vorbit despre succesul femeilor în sport, în general, în domeniul canotajului în particular. Doamna Lipă a arătat că sportul este unul dintre puținele domenii în care se cultivă și se respectă ideea de egalitate de șanse.

Domnul Cristian Petre, membru al Asociației “Ridică-te și umblă” a vorbit despre dificultățile cu care se confruntă persoanele cu dizabilități care folosesc scaune rulante și despre ignorarea de către numeroase instituții publice a regulilor de accesibilizare.

„Trebuie să insistăm constant pe faptul că fiecare dintre noi merită și are dreptul la o viață trăită armonios, lipsită de orice formă de discriminare. Unii încă mai cred, de exemplu, că femeile care cer să li se respecte drepturile vor, de fapt, privilegii. Or, nu numai femeile, dar și tinerii sau persoanele care sunt afectate de stereotipuri sociale și profesionale nu aspiră la un tratament preferențial, ci la egalitate de șanse. Este de datoria noastră să încercăm pe cât posibil să producem o schimbare de percepție în acest sens, pentru că poate afecta demersul profesional, social, personal al unei persoane și, în aceeași măsură, să putem sancționa comportamentele bazate pe discriminare”, a susținut Anca Dragu, președinta Comisiei pentru drepturile omului, egalitate de șanse, culte și minorități.

Despre experiența ca femeie în domeniul politicii a vorbit Alina Gârbea, cofondatoarea Programului Femei în politică, care a pus accent pe diferența dintre România și alte state din Europa în ceea ce privește reprezentarea femeilor în Parlament. Flavia Boghiu, viceprimar Brașov, a avut curajul să își împărtășească experiența, tocmai pentru a sublinia atitudinea discriminatorie cu care sunt tratate, uneori, femeile în domeniul politicii. La final, aceasta a mărturisit că, deși a ajuns subiect principal de discuție în acea perioadă, a avut parte de sprijinul oamenilor, semn că lumea este tot mai conștientă de gravitatea pe care o poate produce ignorarea unor astfel de comportamente.

Despre același subiect a vorbit și Ramona Strugariu, europarlamentar, încurajând prezența femeilor în domeniul politicii, ridicând problema că femeile din acest domeniu sunt tratate și de către public cu o atitudine diferită.

Și consilierul local Mogoșoaia, Felicia Ienculescu, victimă a violenței în politică, a vorbit despre situația femeilor în politică, despre excluderea pe care o resimt femeile în acest domeniu, punând accent pe mediul profesional care ar trebuie să fie unul bazat pe respect. Tudor Paul Scripor, inventator al Alfabetului tactil al culorilor destinat persoanelor cu deficiențe de vedere, vorbește despre implementarea în sistemul educațional, dar și în diverse servicii a alfabetului tactil al culorilor ca modalitate de obținere a egalității de șanse în cazul persoanelor cu deficiențe de vedere.

Cătălina Olteanu, membră a Colegiului Director CNCD, amintește de cazurile de descriminare raportate de femei, punând accent în special pe discriminarea privind femeile de etnie romă. De asemenea, ridică problema lipsei de educație în școli în ceea ce privește subiecte precum egalitate, diversitate și drepturile omului.

Articole similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Back to top button
Close