Social

Amendament USR pentru stoparea creșterii numărului de posturi din aparatul de lucru al Guvernului

Pentru ca numărul maxim de posturi din fiecare instituție publică și structură din cadrul aparatului de lucru al Guvernului să nu rămână exclusiv la cheremul Executivului, ci să existe și filtrul suplimentar al controlului Parlamentului, senatorii USR Ștefan Pălărie, Irineu Darău, Cosmin Poteraș și Cristian Viașu au depus, în cadrul dezbaterilor pe OUG 103/2021 din Comisia pentru muncă a Senatului, un amendament astfel încât numărul maxim de posturi să nu poată fi modificat printr-o simplă hotărâre de Guvern. Plenul Senatului a preferat, însă, să adopte tacit Ordonanța, adică fără includerea amendamentului USR.

În democrația noastră originală avem nu numai capitalism de cumetrie, ci și liberalism «la stat». Antreprenoriatul și piața liberă sunt doar pentru alții. Deși personalul din aparatul Guvernului și instituțiile subordonate a tot crescut în ultimii ani, se pare că nu e suficient, așa că Guvernul a supus aprobării Parlamentului o ordonanță de urgență care stipulează că numărul maxim de posturi se stabilește prin hotărâri ale Guvernului. Cred că e clar pentru toată lumea ce înseamnă asta: posturi «fără număr», cu zero control parlamentar, că doar Guvernul subțire cu cheltuială se ține. Am depus, în Comisia pentru muncă a Senatului, un amendament care să corecteze această dispoziție și care a fost votat în unanimitate. Numai că, în plen, surpriză: legea a fost scoasă de pe ordinea de zi sub pretextul retrimiterii la Comisie. De ce e pretext? Pentru că între timp legea trece tacit fără amendament. Se mimează procedurile parlamentare în timp ce, departe de ochii publicului, sub ceața deasă a formării unui nou guvern, au loc tocmeli ca la piață, cu rezultatul pe care-l știm de-atâția ani: scaune să fie, că pile se găsesc”, declară senatorul USR Cosmin Poteraș.

Înainte de OUG 103/2021 privind unele măsuri la nivelul administrației publice, legislația în vigoare prevedea că „numărul maxim de posturi pentru aparatul de lucru al Guvernului este de 950, inclusiv demnitarii și posturile aferente cabinetelor acestora”.

Prin OUG 103/2021, Guvernul Cîțu a eliminat cifra și a prevăzut, în schimb, că numărul maxim de posturi al fiecărei instituții publice și structuri din cadrul aparatului de lucru al Guvernului se stabilește prin hotărâri ale Guvernului.

Senatorii USR au propus revenirea la forma de dinainte de OUG 103/2021, arătând că nu există o explicație solidă și fundamentată pentru ca numărul maxim de posturi să fie stabilit printr-un act normativ exclusiv la îndemâna Guvernului și că este nevoie de un control exterior Executivului.

Considerăm că, în cazul în care Guvernul are nevoie de o mărire a numărului de posturi din cadrul aparatului de lucru, Guvernul are la îndemână instrumentul ordonanței de urgență, act care este supus controlului Parlamentului prin intermediul legii de adoptare ulterioare”, au susținut inițiatorii amendamentului.

În ședința de plen de miercuri, proiectul de aprobare cu modificări a OUG 103/2021 nu a fost însă dezbătut și adoptat, deși termenul de adoptare tacită era exact 3 noiembrie. Prin urmare, ordonanța merge la Camera Deputaților în forma adoptată de Guvern, adică fără amendamentul USR.

USR va face, însă, toate demersurile necesare pentru ca amendamentul propus să fie dezbătut în Camera decizională, pentru că românii nu au nevoie de înființarea pe bandă rulantă de noi posturi călduțe în administrația centrală, ci au nevoie să fie stopată risipa banului public.

Articole similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Back to top button
Close