Social

Acord între Guvernul României și Guvernul Republicii Moldova privind recunoașterea reciprocă a diplomelor, certificatelor și titlurilor științifice

Miniștrii educației din România și Republica Moldova, Sorin Mihai Cîmpeanu și Anatolie Topală, au semnat astăzi, 23 noiembrie, la Palatul Victoria, Acordul între Guvernul Republicii Moldova şi Guvernul României privind recunoașterea reciprocă a diplomelor, certificatelor şi titlurilor științifice.

Evenimentul a avut loc în contextul vizitei de stat pe care Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, o efectuează în România și marchează o etapă importantă în facilitarea mobilității academice și profesionale între cele două state, la 11 ani distanță de intrarea în vigoare a ultimei revizuiri a Acordului inițial semnat în anul 1998.

Acordul face parte din setul de angajamente asumate de cele doua guverne în foaia de parcurs privind domeniile prioritare de cooperare între România și Republica Moldova, semnată astăzi la București. Documentul îndeplinește condiția obligatorie încheierii oricărui acord între un stat membru al Uniunii Europene și un stat non-UE, fiind conform cu dreptul Uniunii Europene.

Textul Acordului conduce la aplicarea unor noi reguli simplificate de recunoaștere, concomitent cu reglementarea recunoașterii unor noi diplome sau certificate. Aplicarea noilor reguli de recunoaștere de către autoritățile din cele două state, universități și unități de învățământ, se va realiza în mod transparent, corect și nediscriminatoriu, în beneficiul solicitanților.

Ministerele Educației din cele două state consolidează, prin semnarea acestui Acord, relațiile bilaterale în domeniul educației, ceea ce va contribui la creșterea calității sistemelor de educație și formare profesională în spiritul politicilor europene în materie, precum și la îmbunătățirea accesului cetățenilor români și a celor din Republica Moldova.

Prin semnarea acestui document, România își reafirmă, într-un mod ferm, sprijinul pe care îl acordă Republicii Moldova în procesul de asociere în vederea îndeplinirii condiționalităților care să faciliteze integrarea europeană.

Cadrul juridic al cooperării cu Republica Moldova în domeniul educației va fi consolidat prin semnarea în perioada următoare a unui protocol de colaborare între Ministerele Educației din cele două state.

Articole similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button
Close