Social expres 1

Rămas bun maestrului Vasile Cazan!

Cu profund regret și deosebită tristețe aflăm azi vestea morții maestrului Vasile Cazan, directorul Filarmonicii din Târgu Mureș.

Vasile Cazan s-a născut la Târgu Mureş în anul 1952, a studiat vioara, viola şi pianul la Târgu Mureş şi a absolvit Academia de Muzică ″Gheorghe Dima″⁣ din Cluj-Napoca, unde a studiat dirijatul coral cu profesorii Dorin Pop şi Florentin Mihăescu, perfecţionându-se ulterior şi cu maestrul Marin Constantin.
A participat la cursuri de perfecţionare pentru dirijat orchestra la New York, cu dirijorul László Halász de la Conservatorul Julliard, fost asistent al dirijorilor Arturo Toscanini şi Bruno Walter la Metropolitan Opera din New York.
Din 1998 s-a dedicat conducerii Filarmonicii de Stat din Târgu Mureș, fiind, în același timp, un adevărat mentor pentru generațiile tinere de muzicieni.
Fără el viața muzicală românească va fi mult mai săracă.
Condoleanțe familiei îndoliate și colectivului artistic.

Dumnezeu să-l odihnească în pace!

Articole similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button
Close