Politică

Traian Băsescu și jumătățile de măsură ale lui Iohannis și Orban

Trăian Băsescu consideră că, măsurile impuse începând de luni 9 noiembrie sunt tardive și sunt și reprezintă doar de jumătăți de măsură. Aceasta rezultă din ultima sa postare de pe pagina sa de facebook, pe care o redăm integral:

„Care o fi limita admisibilă de incompetenţă a unui guvern?

Aşa cum ne-au obişnuit, Orban şi Iohannis au mers cu jumătăţi de măsură, într-un moment de criză când erau necesare soluţii radicale (vezi postările din 18.10 şi 4.11).

Peste o lună, după terminarea alegerilor, vor constata că jumătăţile de măsură nu dau rezultate.

-Au închis şcolile dar au lăsat deschis programul “after-school” şi holurile tribunalelor tixite de justiţiabili şi avocaţi;

-au interzis deplasările pe timp de noapte dar au lăsat liber transportul public local pe timp de zi sau transportul feroviar de navetişti şi de lung parcurs în condiţiile în care sistemele de transport sunt principalul mijloc de împrăştiere a pandemiei;

-au lăsat farmaciile deschise dar nimeni nu spune ce medicamente trebuiesc administrate dacă ai o formă uşoară sau eşti autoimun la COVID-19 şi te tratezi acasă în izolare;

-au lăsat deschise mall-urile şi hypermarket-urile, dar, cu o mare incompetenţă, închid pieţele agroalimentare distrugându-i pur şi simplu pe micii producători. Şi în cazul unor măsuri radicale, pieţele agroalimentare trebuie să rămână deschise dar supravegheate de poliţiile locale pentru respectarea regulilor (vezi postarea din 18.10.2020).

Oare cât de incompetent trebuie să fii ca printr-o hotărâre guvernamentală să creezi toate aceste contradicţii?

Articole similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button
Close