Politică

Senatorul USR PLUS Raoul Trifan, inițiativă legislativă pentru simplificarea procedurilor de restaurare a clădirilor istorice

Senatorul USR PLUS de Timiș, Raoul Trifan, a depus în Parlament o inițiativă legislativă menită să faciliteze restaurarea a cât mai multor clădiri de patrimoniu într-un timp cât mai scurt.

Senatorul USR PLUS de Timiș, Raoul Trifan, a depus în Parlament o inițiativă legislativă menită să faciliteze restaurarea a cât mai multor clădiri de patrimoniu într-un timp cât mai scurt.

Conform legii în vigoare, deținătorii unor astfel de imobile sunt obligați să intervină pentru reabilitarea clădirilor, iar autoritățile administrației publice locale au obligația de a elabora, organiza și monitoriza realizarea unor programe multianuale de reabilitare. În același timp, însă, obligațiile financiare impuse de lege sunt foarte greu de respectat în practică, întrucât costurile pentru reabilitarea clădirilor istorice sunt foarte ridicate, iar bugetele locale sunt insuficiente pentru numărul mare de clădiri degradate.

Conform inițiativei legislative a senatorului USR PLUS de Timiș, cuantumul cofinanțării din partea autorității locale devine variabil, în funcție de priorități și situația bugetară concretă, putând ajunge la un maximum 50%. În prezent, cuantumul era fix, 50% din deviz.

Restul sumei necesare reabilitării clădirilor istorice urmează să fie suportat, ca și până acum, din fondul de reparații al asociației de proprietari și/sau din alte surse legal constituite.

Raoul Trifan: ”Pornind de la această realitate, o flexibilizare a mecanismului de cofinanțare, care să contribuie la îmbunătățirea patrimoniului cultural al orașelor din România și, în același timp, la atracția lor turistică. Prin această modificare a legislației, procentul de cofinanțare din bugetul local va fi variabil în funcție de posibilitățile bugetare ale proprietarilor și ale autorităților locale, acestea din urmă având posibilitatea prioritizării în funcție de importanța imobilului pentru comunitate.  Acest lucru va permite crearea de programe de finanțare accesibile unui număr mai mare de proprietari în același timp.

La cel mai recent „recensământ” al clădirilor declarate monumente istorice, au fost identificate 30.154 de clădiri înscrise în Patrimoniul cultural național al României. Multe dintre ele se află într-o stare avansată de degradare, punând în pericol siguranța populației. În același timp, clădirile degradate, în paragină, afectează negativ calitatea vieții în localități.

”Sper ca în anii următori să vedem cât mai multe lucrări de reabilitare începute și finalizate, cu efecte pozitive pe termen lung pentru patrimoniul local și național”, concluzionează senatorul USR PLUS Raoul Trifan.

Articole similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button
Close