Politică

Recomandarea privind Procedura de Deficit Excesiv în cazul României a fost adoptată astăzi, în cadrul Reuniunii Consiliului Afaceri Economice și Financiare (ECOFIN), de la Luxembourg

Ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, a participat la reuniunea Consiliului Afaceri Economice și Financiare (ECOFIN), desfășurată în perioada 17-18 iunie a.c., la Luxembourg.

Pe agenda reuniunii Ecofin au figurat și puncte legate de Semestrul European și implementarea Pactului de Stabilitate și Creștere, în acest sens fiind adoptată și Recomandarea privind Procedura de Deficit Excesiv în cazul României, prin care este confirmat angajamentul țării noastre de a reveni la un deficit bugetar de maxim 3% din PIB, până în 2024.

În prezentare, oficialii europeni au subliniat că procedura de deficit excesiv a fost declanșată ca urmare a politicilor expansioniste și a soldului înregistrat în anul 2019, iar recomandarea prezintă calendarul actualizat de corectare a deficitului bugetar excesiv, asigurând totodată spațiul fiscal necesar pentru susținerea investițiilor și atingerea obiectivelor de creștere economică, fiind în linie cu țintele naționale stabilite în Programul de Convergență prezentat de România.

„În anul 2021, Guvernul României a adoptat măsurile necesare pentru a atinge țintele stabilite. Creșterea economică pentru 2021 este substanțială, iar pe termen mediu va fi susținută de fondurile structurale și de cele din facilitatea de redresare și reziliență”, a afirmat Comisarul European pentru Economie, dl Paolo Gentiloni, în cadrul reuniunii.

Ministrul Alexandru Nazare a precizat în intervenția sa că „Recomandarea formulată de Comisie și adoptată astăzi de Consiliu prevede un calendar de reducere treptată a deficitului bugetar până în 2024, în condițiile în care o corectare prea rapidă ar afecta premisele de creștere economică. Pentru 2021, atât prognoza de creștere economică, cât și deficitul prognozat sunt similare, ceea ce denotă încrederea Comisiei Europene în măsurile adoptate de Guvernul României. În același timp, îndeplinirea recomandării până în 2024 necesită un efort susținut și disciplină bugetară întărită pe termen mediu.”

România prezintă Comisiei Europene rapoarte semestriale privind acțiunile efective implementate, începând cu anul 2017, când a fost declanșată procedura de deviație semnificativă pentru țara noastră.

Ajustarea semnificativă a previziunilor fiscale ale Comisiei Europene pentru anul 2021, de la 11,3% din PIB (deficit ESA) în cadrul prognozei de toamnă, la 8% din PIB (deficit ESA) în Recomandare, se datorează în principal măsurilor adoptate de Guvern în primele luni ale anului 2021, în vederea inversării politicilor fiscale expansioniste din anii 2016-2019.

Articole similare

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button
Close