Politică

Raportul de activitate al eurodeputatului Dragoș Pîslaru pentru anul de mandat 2020-2021

La final de sesiune europarlamentară, eurodeputatul USR PLUS Dragoș Pîslaru își prezintă activitatea în Parlamentul European: a participat la 212 ședințe de comisii și 96 de evenimente oficiale, a întocmit 7 raporte și opinii, atât ca raportor PE, cât și ca raportor Renew Europe, a depus peste 1.200 de amendamente și a efectuat 27 de vizite de lucru, pe teren, în România. La capitolul realizări importante se numără Mecanismul de Redresare și Reziliență (instrument care oferă României acces la peste 29 de miliarde de euro pentru reforme și investiții), Garanția pentru Copii (program paneuropean menit să asigure acces la educație timpurie, cel puțin o masă caldă pe zi, susținere în activitățile educaționale, acces la sănătate și condiții de locuire decente) și Instrumentul pentru Asistență Tehnică.

Am încheiat un nou an de mandat în Parlamentul European. Un an cu totul neobișnuit, de criză, în care ne-am unit pentru a depăși pandemia. Un an al solidarității. La Bruxelles, ne-am mobilizat și am pornit demersuri fără precedent pentru ca România și UE să își revină cât mai repede, pentru ca oamenii încercați din întreaga uniune să primească sprijin. Am pus accentul pe sănătate, pe mobilitate și pe un ajutor financiar fără precedent, menit să ne pună înapoi pe picioare și să ne întărească. Am reprezentat cu brio în Parlamentul European cetățenii români și europeni și sper să avem înțelepciunea să ne folosim de tot ce am construit în această perioadă”, declară europarlamentarul Dragoș Pîslaru.

În continuare, în calitate de co-raportor al Parlamentului European pentru Mecanismul de Redresare și Reziliență și de membru al grupului PE de monitorizare a #PNRR, eurodeputatul USR PLUS va urmări îndeaproape modul în care acești bani europeni sunt cheltuiți pentru a avea impact real în societatea românească.

 

Raportul complet de activitate, AICI.

Articole similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Back to top button
Close