Politică

Primirea de către ministrul afacerilor externe Bogdan Aurescu a ministrului federal pentru UE și Constituție al Republicii Austria, Karoline Edtstadler

Ministrul afacerilor externe Bogdan Aurescu a primit-o vineri, 17 septembrie 2021, pe Karoline Edtstadler, ministrul federal pentru UE și Constituție al Republicii Austria, aflată în vizită de lucru în România.

Cu acest prilej, cei doi oficiali au avut un schimb de vederi pe marginea principalelor dosare europene și internaționale, reafirmând dorința comună de intensificare a dialogului politic și a cooperării bilaterale. Cei doi demnitari au evidențiat necesitatea de a dezvolta, în continuare, legăturile economice, care reprezintă unul dintre pilonii relației bilaterale, și de a extinde cooperarea și la alte domenii de interes comun.

Ministrul Bogdan Aurescu  a reiterat importanța deosebită a consolidării cooperării în domeniul afacerilor sociale, iar, în acest cadru, a insistat asupra necesității de a se garanta lucrătorilor români din sistemul de îngrijire austriac cele mai bune condiții de muncă și un statut adecvat, având în vedere aportul semnificativ al acestora în contextul complex al crizei generate de pandemia de COVID-19.

În ceea ce privește agenda europeană, a reieșit disponibilitatea ambelor părți de a dinamiza dialogul la toate nivelurile şi a fost evidențiată importanța întăririi colaborării între România și Austria pentru promovarea dosarelor europene de interes comun.

Ministrul Bogdan Aurescu a reafirmat necesitatea unei decizii favorabile, cât mai curând posibil, cu privire la aderarea României la Schengen, având în vedere contribuția efectivă a țării noastre în ceea ce privește protecția frontierelor externe ale Uniunii, aspect confirmat, de altfel, pe durata gestionarii pandemiei. A subliniat că realizarea acestui obiectiv este de natură să aducă beneficii reciproce, inclusiv la nivelul companiilor şi al mediului de afaceri.  În acest context, ministrul federal austriac a apreciat contribuția importantă a părții române la protecția frontierelor externe ale Uniunii.

Șeful diplomației române a salutat, totodată, similitudinea pozițiilor celor două state în ceea ce privește importanța strategică a politicii de extindere a UE în Balcanii de Vest. A reieșit sprijinul ambelor părți pentru avansarea procesului de extindere, precum și susținerea pentru deschiderea efectivă a negocierilor de aderare cu Albania și Republica Macedonia de Nord.

De asemenea, ministrul român al afacerilor externe a salutat buna cooperare cu Austria în ceea ce privește Parteneriatul Estic, ilustrată cel mai recent cu prilejul turneului diplomatic regional, efectuat în cursul lunii iunie 2021, împreună cu omologii din Austria și Lituania, în Caucazul de Sud, în coordonare cu și în baza mandatului încredințat de Înaltul Reprezentant al UE pentru Afaceri Externe și Politică de Securitate. Cele două părți au evidențiat relevanța unor astfel de inițiative şi demersuri comune pentru consolidarea cooperării dintre România şi Austria în plan european şi regional.

Programul oficialului austriac a mai inclus consultări politice cu secretarul de stat pentru afaceri europene din Ministerul Afacerilor Externe, Iulia Matei.

Articole similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Back to top button
Close