Politică

Pentru că urăște USRPLUS și iubește PSD-ul, îi transmitem lui Johannis: HAI SICTIR!!!

Iohannis le-a dat ordin celor de la PNL să facă guvern cu cei de la PSD, iar cu cei de la USRPLUS să poarte negocieri formale, doar de ochii lumii. Iohannis vrea un guvern PNL-PSD, întrucât este un laș, corupt, care și-a adunat o avere imensă pe care nu o poate justifica și speră că în acest mod va avea sub control justiția și nu va fi în pericol de a fi suspendat. Prin gestul său și pentru interesele sale nesimțite și meschine, Iohannis desființează un partid. Da, este adevărat. În urma alianței cu PSD-ul, PNL-ul va ajunge să aibă soarta PNȚCD-ului, întrucât în 2024 nu va mai face pragul electoral. Afirmăm cu certitudine acest lucru, pentru că PNL-ul nu va mai putea veni în fața românilor să spună, „Noi reprezentăm dreapta românească”. Revenind la Klaus Iohannis, putem observa lașitatea și perversitatea acestui BOȘEVIC CORUPT, care de frica întrebărilor incomode, nu a mai ținut o conferință de presă de la declanșarea crizei politice pe care a regizat-o și întreținut-o. Un alt element care evidențiază caracterul mizerabil a lui Klaus Iohannis este faptul că, după ce a semnat la foc automat decretul de demitere din funcție a lui Stelian Ion, timp de o lună de zile a refuzat să le răspundă la telefon lui Dan Barna și lui Dacian Cioloș. Liderilor USRPLUS, Dan Barna și Dacian Cioloș le-a fost refuzată și audiența la Palatul Cotroceni, pentru a media refacerea coaliției PNL-USRPLUS-UDMR. În aceste condiții constatăm că, cea mai mare jigodie politică de după revoluție este Klaus Iohannis, pe care îl respectăm ca om, ca Președinte al României, dar nu ca și politician. Cei care sunteți în asentimentul nostru, vă rugăm distribuiți acest articol. Vă Mulțumim!!!

Articole similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button
Close