Politică

Muzeul Arta Lemnului Câmpulung Moldovenesc sărbătorește 85 de ani de existență

Unul dintre cele mai vechi muzee ale României, Muzeul Arta Lemnului (MAL), se redeschide parțial mâine, 1 iunie, cu vernisajul expoziției „MAL 85 – un nou început”. Se marchează, astfel, o dublă sărbătoare: aniversarea a 85 de ani de la înființare și redeschiderea muzeului după cea mai amplă intervenție de renovare, restaurare și modernizare a imobilului în care se află.
Expoziția „MAL 85 – un nou început” este dedicată poveștii de aproape un secol a acestei instituții și poartă vizitatorul într-un periplu de-a lungul anilor, dezvăluind întâmplări inedite și personaje reprezentative care au contribuit la succesul acestei povești, prin imagini și documente, costume sau arme scoase în premieră din depozitul instituției.
Fondat în 1936, Muzeul Arta Lemnului este găzduit de o clădire de patrimoniu de peste 120 de ani, fosta prefectură a județului Câmpulung, și păstrează singura colecție etnografică din România dedicată exclusiv obiectelor din lemn. Aflat la intersecția mai multor culturi, în cadrul muzeului sunt expuse bunuri culturale românești, dar și exemple din cultura huțulă.
Seria evenimentelor include vineri, de la ora 20:00, lansarea „Mediateca Ocolului Câmpulung” – arhiva foto-video-sunet coordonată de Ovidiu Ștefeligă. Această bază de date online își propune să colecționeze tot ce înseamnă fotografie, film și sunet reprezentative pentru zona Câmpulung.
Sâmbătă de la ora 19:00, are loc lansarea proiectului MAL „Drumul caselor țărănești”, un traseu turistic urban ce leagă exemple de arhitectură tradițională specifică zonei etnografice Câmpulung. Doritorii vor putea parcurge acest traseu care își propune punerea în valoare a patrimoniului arhitectural țărănesc din oraș și împrejurimi.
Felicit pe toți cei care au lucrat astfel încât acest muzeu să devină emblematic și să ducă povestea lemnului mai departe. Obiectele și construcțiile din lemn sunt martori ai istoriei noastre și trebuie valorificate corespunzător. Este nevoie și de implicarea în protejarea, conservarea și restaurarea fondului arhitectural istoric din țara noastră, în strânsă legătură cu o cercetare aplicată. Suceava se poate mândri cu un impresionant fond arhitectural din lemn, astfel că a fost un pas natural ca Ministerul Culturii să se implice prin Institutul Național al Patrimoniului în semnarea unui protocol de colaborare cu Universitatea Stefan Cel Mare, Suceava și Laboratorul de Biometrie Forestieră – unul dintre cele mai moderne laboratoare din țară și din regiune”, a declarat Ministrul Culturii, Bogdan Gheorghiu.
Și pentru că este Ziua Copilului, începând de mâine și până pe 6 iunie, vor fi organizate activități pentru copii, concerte de muzică folclorică în fiecare după-amiază, ateliere și demonstrații meșteșugărești și prelegeri în cadrul unui simpozion științific. Întreg programul se regăsește accesând acest link: https://muzeulartalemnului.ro/expozitii/muzeul-se-redeschide

Articole similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button
Close