Politică

Mecanism european pentru sprijinirea copiilor rămași orfani din cauza Covid19

27 de europarlamentari din toate grupurile politice și reprezentând 15 state membre (Austria, Bulgaria, Croația, Cipru, Franța, Grecia, Ungaria, Irlanda, Letonia, Lituania, Portugalia, România, Slovacia, Slovenia, Spania) au solicitat președintelui Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, și comisarului pentru locuri de muncă și drepturi sociale, Nicolas Schmit, un mecanism specific de ajutor și asistență dedicat copiiilor din Uniunea Europeană care au pierdut unul sau ambii părinți din cauza Covid-19.

Copiii afectați ar trebui să primească sprijin economic, psihologic și administrativ prin acest nou mecanism în toată Uniunea Europeană, pentru ca minorii să nu sufere alte lipsuri pe lângă pierderea părinților. Este responsabilitatea noastră să ne asigurăm că acești copii au bunuri de bază, au acces la educație, la asistență medicală și orice alt tip de ajutor de care ar putea avea nevoie în situația lor”, spune eurodeputatul USR Vlad Gheorghe, inițiatorul propunerii.

Până în prezent, aproape 800.000 de cetățeni europeni și-au pierdut viața în urma infectării cu noul coronavirus, iar în multe cazuri, decesul este însoțit de orfanitate pentru copiii victimei Covid19, se arată în scrisoarea inițiată de europarlamentarul român Vlad Gheorghe (Renew Europe). Gheorghe subliniază că acei copii care rămân acum fără părinți sau tutori legali (bunici, alte rude) se află într-o poziție extrem de vulnerabilă accentuată de pandemie.

Numeroși cercetători au avertizat deja cu privire la riscul crescut considerabil de sărăcie și excluziune socială, abuz, abandon școlar, precum și asupra impactului pe care pandemia îl are în planul sănătății fizice și mentale a copiilor din întreaga lume. Iar Uniunea Europeană nu face excepție: aproape un sfert din copiii europeni (22,2%) erau expuși riscului de sărăcie încă înainte de 2020. În România, aproape 1.400.000 de copii se află în risc de sărăcie sau excluziune socială, iar jumătate dintre aceștia trăiesc deja în sărăcie extremă.

Eurodeputații semnatari insistă că UE trebuie să dezvolte un mecanism special pentru a sprijini statele membre în eforturile de a garanta copiilor afectați de Covid19 îngrijirea necesară la un nivel egal pe tot teritoriul Uniunii. O astfel de acțiune comună ar trebui să fie finanțată în mod adecvat din fonduri comunitare, cu contribuții suplimentare provenind din donații private și orice altă sursă legitimă. De asemenea, este esențial ca Uniunea și statele membre să se asigure că resursele ajung direct la beneficiari.

Dreptul copiilor la protecție împotriva sărăciei este unul dintre principiile fundamentale din Pilonul european al drepturilor sociale, care datează din 2017. În mod evident însă, nicio țară europeană nu reușește încă să se asigure că toți copiii se bucură de o viață fără griji. În prima parte a acestui an a fost aprobată și Garanția pentru copii, care urmărește combaterea sărăciei și sprijinirea celor vulnerabili în fața inegalității și excluziunii sociale. Dar aceste instrumente nu sunt suficiente, este de părere europarlamentarul Vlad Gheorghe: „Ne confruntăm cu o tragedie umanitară fără precedent și este nevoie urgentă de un mecanism de ajutorare cu finanțare suplimentară și coordonare din partea UE – dacă acești copii și-au pierdut părinții, cu atât mai mult nu trebuie să se mai confrunte și cu alte lipsuri din cauza Covid19”.

Articole similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Back to top button
Close