Politică

Ioana Mihăilă: Fondurile de la nivelul Ministerului Sănătății, nici în acest moment, nu sunt suficiente

Ioana Mihăilă, fost ministru al Sănătății, a vorbit, în cadrul unui interviu la RFI, despre propunerile pentru ameliorarea campaniei de vaccinare pe care le-a făcut în timpul mandatului său și care au fost refuzate de președintele Iohannis, dar și despre fake news-urile propagate de PNL la adresa sa privind pregătirea spitalelor și aprovizionarea cu medicamente.

În acest context, Ioana Mihăilă a subliniat faptul că nici în acest moment, fondurile de la Ministerul Sănătății nu sunt suficiente pentru că “nici la rectificarea din septembrie nu a fost considerată o prioritate finanțarea” bugetului ministerului. Din acest motiv, Ministerul Sănătății “periodic și acum solicită bani din fondul de rezervă al guvernului și nici acolo nu mai sunt suficiente resurse”, în condițiile în care peste 1 miliard de lei a fost distribuit, din pixul lui Florin Cîțu, din Fondul de rezervă către primarii PNL, UDMR și PSD.

“Chiar dacă campania de vaccinare nu a fost coordonată de Ministerul Sănătății, noi de la minister am venit cu propuneri pentru ameliorarea campaniei de vaccinare.

Încă din momentul în care s-au decis ridicările de restricții, propunerea pe care am avansat-o președintelui, la întâlnirea din 13 sau 12 mai, a fost ca ridicarea restricțiilor să se facă strict corelat cu gradul de vaccinare dintr-o unitate administrativ-teritorială, astfel încât să fie stimulată toată comunitatea să promoveze vaccinarea. Această propunere nu a fost acceptată.

O altă propunere cu care am venit pentru stimularea vaccinării a fost în luna iulie, pe lângă cele două măsuri de stimulare, bonurile de masă și loteria vaccinarii, am propus o măsură de utilizare a certificatului verde în spațiile neesențiale, măcar în zilele de weekend. Mă refeream atunci la mall-uri. Nici această propunere nu a fost acceptată.

Acest mare capitol de stimulare a vaccinării ar fi fost principalul lucru de făcut în pregătirea valului 4”, a declarat Ioana Mihăilă.

Ioana Mihăilă a demontat fake news-urile răspândite de PNL la adresa sa în chestiunea pregătirii spitalelor pentru valul 4 al pandemiei de COVID-19, dar și în ceea ce privește aprovizionarea cu medicamente.

“Pregătirea spitalelor a fost gândită încă din aprilie din momentul în care am redeschis spitalele pentru pacientii non-COVID.

Fiecare spital care își reducea numărul de paturi destinate asistenței pacienților COVID-19 era obligat ca, în termen de maxim două săptămâni, în caz de recrudescență a pandemiei, să crească la numărul de paturi maxim din valul 3.

În ceea ce privește aprovizionarea cu medicamente, pentru cele care au aprobare de la nivelul structurilor UE, existau și există încă acorduri-cadru care permit achiziția. Dar pentru a putea să realizăm achiziția, era nevoie de finanțare.

Tot așa, încă din aprilie am cerut suplimentara bugetară la Ministerul Sănătății având printre alte priorități și această achiziție de medicamente utilizate în tratamentul COVID-19, vorbim de cele aprobate, nu de cele cu eficiență discutabilă, cum este Arbidolul sau Favipiravir pentru care asociatiile europene nu au emis, până în momentul ăsta, un punct de vedere favorabil în tratamentul COVID-19”, a precizat Ioana Mihăilă.

Întrebată cum comentează afirmațiile liderului PSD, Marcel Ciolacu, potrivit cărora “nu e normal să cumperi medicamente de la tarabă” pentru tratarea COVID-19, Ioana Mihăilă a răspuns: „Aici sunt complet de acord, nu e normal să cumperi medicamente de la tarabă, dar aici e important și ce fel de medicamente a cumpărat. Aceste recomandări care nu au bază științifică nu ar trebui să fie prescrise de către medici tocmai pentru că nu există o dovadă a eficienței lor”.

În acest context, Ioana Mihăilă a reamintit problema fondurilor disponibile la Ministerul Sănătății, pe care a semnalat-o în timpul mandatului său în repetate rânduri, încă din luna aprilie, premierului Cîțu:

„Dacă vorbim de medicamentele pentru care există indicații, pentru ele există, așa cum spuneam, acorduri-cadru și statul român poate să le achiziționeze, dar tot așa de adevărat este că fondurile de la nivelul Ministerului Sănătății, nici în acest moment, nu sunt suficiente pentru că nici la rectificarea din septembrie nu a fost considerată o prioritate finanțarea ministerului, motiv pentru care Ministerul Sănătății, periodic și acum, solicită bani din Fondul de rezervă al Guvernului și nici acolo nu mai sunt suficiente resurse, după cum bine știți, peste 1 miliard de lei a fost distribuit din Fondul de rezervă către autoritățile locale”.

(Foto: Inquam Photos).

Articole similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Back to top button
Close