Politică

Deși este senator, Gabriela Firea a renunțat definitiv la munca din parlament

Gabriela Firea și-a câștigat mandatul de senator acum aproape 4 luni de zile. În toată această perioadă, senatorul Firea s-a remarcat prin faptul că, nu a întreprins nimic pentru cei pe care îi reprezintă. În schimb are timp de declarații și bârfe tip „radio-șanț”. În ultima declarație, îi bârfește pe politicienii de la putere, care au folosit „epitete” pentru cei din AUR. Noi îi transmitem Doamnei Firea că, o etichetă nu se lipește dacă nu are lipici. Adică mai pe românește spus, dacă o persoană este caracterizată într-un anume fel iar comportamentul nu-i confirmă caracterizarea atribuită, „eticheta cade”. Ne abținem de la a comenta „etichetele” puse celor de la AUR pentru că Cotidianul nostru promovează toleranța, pacea și buna înțelegere. Pe speța mai sus „discutată”, vă expunem ultima declarație de presă a Gabrielei Firea:

“Liderii politici care conduc Romania au avut in ultima saptamana numai cuvinte de lauda la adresa acestei tari. Cuvinte care se rostogolesc peste tot in lume si apar in niste dosare referitoare la ceea ce se întâmpla zilele acestea.

Teroriști

Fasciști

Huligani

Xenofobi

Aceste 4 caracteristici pe care politicienii le arunca doar din interes electoral ne fac mai mult rău decât orice neînțelegere diplomatica, mai mult rău decât orice negociere la nivel international eșuată.

Proteste au avut loc peste tot in lume. Nu am văzut lideri ai tarilor occidentale sa jignească atât de ușor părți, mai mari sau mai mici, ale societății.

Ironic este ca multi dintre cei care sunt astăzi in strada i-au votat. Așa, teroriști, fasciști, huligani si xenofobi cum ii denumesc.”

Articole similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Back to top button
Close