Politică

Descentralizarea infrastructurii sportive, un pas spre modernizare

Miercuri, 12 Mai 2021, la inițiativa domnului deputat Tudor Rareș Pop, președintele Comisiei de Tineret și Sport a Camerei Deputaților, a avut loc la Palatul Parlamentului dezbaterea „Descentralizarea infrastructurii sportive, un pas spre modernizare”.

Dezbaterea a fost organizată în cadrul lucrărilor comisiei și a avut scopul prezentării unei inițiative guvernamentale ce vizează transferarea a obiective de infrastructură sportivă și de tineret de la Ministerul Tineretului și Sportului (MTS) către autoritățile locale. Discuțiile au acoperit dimensiunea sportivă a acestui proiect.

Pe lângă membrii deputați ai Comisiei de Tineret și Sport au mai participat ministrul tineretului și sportului, domnul Eduard Novak și subsecretarul de stat Cristian Ghiță din partea MTS, precum și președinți a foruri de conducere din sportul românesc: Mihai Covaliu (Comitetul Olimpic și Sportiv Român), Florin Florea (FR Atletism), Elisabeta Lipă (FR Canotaj), Răzvan Burleanu (FR Fotbal) Alexandru Dedu (FR Handbal), Alin Petrache, (FR Rugby) și Cristinel Romanescu (FR Tenis de Masă).

Ministrul Novak a explicat nevoia inițierii acestui proces în contextul în care MTS nu dispune de resursele necesare pentru a administra actualul patrimoniu, în același timp unul dintre cele mai mari aflate în subordinea administrației publice centrale. Deși încă în lucru, reprezentanții MTS au oferit câteva detalii cu despre proiectul de lege ce urmează să fie lansat. Mai exact, descentralizarea va viza direcțiile județene de tineret și sport (DJST) ale căror competențe, împreună cu resursa umană și baza lor materială sportivă vor fi transferate către Consiliile Județene. În schimb, Complexurile Sportive Naționale și cluburile sportive din subordine, nu vor fi incluse în acest demers.

Reprezentanții mișcării sportive s-au exprimat în favoarea elaborării unor criterii clare în baza cărora să aibă loc descentralizarea bazelor sportive, de altfel un proces în care trebuie să fie incluse și structurile sportive de utilitate publică. Această infrastructură le-ar ajuta să genereze venituri proprii și astfel să își reducă dependența de bugetele publice.

Poziția USR-PLUS a fost susținută de către deputatul Tudor Pop, care a susținut includerea mișcării sportive ca potențial beneficiar instituțional direct al descentralizării. Totodată, acesta a atras atenția asupra riscului ca în urma transferului DJST-urilor, MTS ar putea să piardă un bun instrument de supraveghere și control, și astfel capacitatea de a verifica direct în ce măsură noii beneficiari administrează bazele sportive conform obligațiilor asumate. Mai mult, viitoarea lege va trebui să fie foarte clară cu privire la care sunt așteptările de la noii administratori și sancțiunile ce li se pot aplica dacă nu gestionează competent patrimoniul primit și permit continuarea degradării lui.

La final, a fost apreciată abordarea MTS de a propune o lege a descentralizării în dauna unei ordonanțe de urgență sau a unei hotărâri de guvern. În contextul unei teme dificile, prin parcursul său până la adoptare în Parlament, legea este un instrument cu un calendar generos care va permite tuturor părților interesate să își susțină adecvat punctul de vedere.

Articole similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button
Close