Politică

DECLARAȚIE DE PRESĂ primită de la domnul deputat Radu-Dinel Miruţă (Grupul parlamentar al USR)

Întârzierea nejustificată a punerii în aplicare a Legii 197/2021, privind pensionarea anticipată a minerilor şi energeticienilor, riscă să genereze proteste sociale majore atât la nivelul judeţelor Gorj şi Hunedoara, cât şi la nivel naţional.

 

S-a creat un precedent periculos, acela de a avea o lege îndelung dezbătută, promulgată de preşedintele ţării, dar neaplicată de către Casele Judeţene de Pensii, cu girul Ministerului Muncii, din motive greu descifrabile.Angajaţi ai Complexului Energetic Oltenia, precum şi sindicalişti din ţară vor protesta începând de astăzi, 20 septembrie 2021, în faţa Prefecturii Gorj.Mai multe sindicate din C.E. Oltenia au decis convocarea de urgenţă a unei şedinţe comune în care va fi discutat şi stabilit un calendar unitar de acţiuni sindicale în toate oraşele unde locuiesc şi muncesc mineri şi energeticieni, pentru deblocarea legii şi rezolvarea problemelor cu care se confruntă în această perioadă salariaţii din companie.În calitate de deputat de Gorj, cu un rol activ în promovarea şi adoptarea Legii 197/2021, solicit Ministrului Muncii, doamna Raluca Turcan, să răspundă prompt apelului la dialog cu protestatarii şi să urgenteze procedurile de aplicare a legii. Evitând astfel escaladarea protestului social legitim care, însă poate afecta echilibrul social şi securitatea fizică a unora dintre cei care protestează.Neaplicarea legii va duce la proteste extreme nedorite, sindicaliştii anunţând că, începând cu 4 octombrie, un grup de 20 de mineri vor începe greva foamei în faţa Ministerului Muncii până la aplicarea legii.Radicalizarea acestui protest şi internaţionalizarea lui prin intermediul mass media nu foloseşte democraţiei din România, ideii de bună guvernare în folosul cetăţenilor. De aceea trebuie evitată prin aplicarea Legii 197.Fac un nou apel către premierul Cîţu, către conducerea PNL să înţeleagă, fie şi în ceasul al 12-lea, că respectarea legilor adoptate în Parlamentul României este o condiţie vitală pentru afirmarea statului de drept şi a democraţiei în România.

Articole similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Back to top button
Close