Politică

DECLARAȚIE DE PRESĂ primită de la domnul deputat Onuţ Valeriu Atanasiu (Grupul parlamentar al PNL)

Instaurarea monarhiei constituţionale din 1866, obţinerea independenţei naţionale (1877 – 1878), transformarea României în regat (1881) ori crearea României Mari de la 1918 sunt doar câteva dintre etapele istoriei naţionale recente ce nu ar fi fost desăvârşite, fără implicare Partidului Naţional Liberal.

 

 

De aproape un secol şi jumătate, această forţă politică a devenit sinonimă cu formarea şi dezvoltarea României moderne. Ion C. Brătianu. C.A. Rosetti, Ion Ghica sau Mihail Kogălniceanu sunt doar câteva dintre rădăcinile prin care îşi trage seva istorică acest partid. Vintilă Brătianu, Ion I. C. Brătianu, Ion G. Duca sau Constantin I.C. Brătianu sunt printre cei care au dus totul mai departe.La ceas aniversar, sunt câteva dintre numele care trebuie pomenite şi cărora trebuie să le arătăm recunoştinţă. Recunoştinţa trebuie să o îndreptăm şi spre zecile de mii de deţinuţi politic intraţi în închisorile comuniste doar pentru vina de a avea altă opţiune politică. Recunoştinţa noastră şi miilor de dizidenţi ce au ţinut vie pâlpâirea speranţei, când nu se ştia că urgia comunistă are vremelnicia ei.Fiecăruia în parte datorăm puţin din multul pe care îl avem în prezent. Din libertatea de spune cu voce tare ce credem, de a ne mişca unde dorim, de a visa să prosperăm pe meleagurile noastre.Istoria ne-a dat această cumpănă a pandemiei de care ne plângem, uneori, uitând că înaintaşii noştri au trecut prin războaie, prin foamete ori patru decenii şi jumătate de comunism. Faţă de încercările lor, nu avem dreptul să ne plângem.Cum nu avem dreptul să ne plângem dacă vrem să lăsăm copiilor noştri o Românie mai bună decât am primit-o. Aceasta cred că ar trebui de fapt să fie principala noastră preocupare.Cum o putem face? Răspunsul e simplu, ni-l oferă, de un secol şi jumătate Partidul Naţional Liberal: „Prin noi înşine!”.„La mulţi ani!” liberalismului românesc şi mulţi ani libertăţii de gândire. Recunoştinţă înaintaşilor, mai mult respect şi responsabilitate arătate urmaşilor iar lucrurile vor merge, natural, într-o singură direcţie: cea bună.La mulţi ani, PNL!

Articole similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button
Close