Politică

DECLARAȚIE DE PRESĂ primită de la domnul deputat Ervin Molnar (Grupul parlamentar al PNL) Piaţa muncii revine la nivelul de dinaintea pandemiei

cu bucurie că viaţa românilor revine, încet-încet, la nivelul de dinaintea pandemiei, fapt certificat de situaţia actuală din mai multe domenii de activitate. Unul dintre sectoarele în care s-au înregistrat progrese semnificative în prima jumătate a acestui an este piaţa muncii.

 

Astfel, un studiu de specialitate indică peste patru milioane de aplicări efectuate pe o platformă de locuri de muncă, fapt ce demonstrează atât disponibilitatea angajatorilor, cât şi interesul celor ce vor să se angajeze. Pe respectiva platformă de profil au fost publicate în acest an 150.000 de locuri de muncă, iar pentru a găsi oamenii potriviţi pentru funcţiile disponibile companiile au contactat deja 430.000 de candidaţi din cei un milion activi.Demn de remarcat este că şi în ceea ce priveşte veniturile românilor sunt semne încurajatoare, administraţia liberală a ţării mizând pe soluţii evidente de redresare şi de dinamizare a calităţii vieţii populaţiei. Studiile de specialitate indică creşteri salariale în acest an în toate domeniile de activitate, cele mai mari fiind în agricultură şi zootehnie, unde se înregistrează un plus de 46% faţă de a doua jumătate a anului trecut. Topul este completat de sectoarele Educaţie & Training şi Administrativ & Secretariat, cu creşteri salariale de aproximativ 40%.Cifrele prezentate reprezintă consecinţa folosirii judicioase de către Guvernul PNL a bugetului de stat pentru anul trecut. Executivul condus de Ludovic Orban şi-a asumat salvarea locurilor de muncă ale românilor, grav afectate de efectele pandemiei. A reuşit cu brio acest deziderat, prin susţinerea financiară a salariilor românilor aflaţi luni de zile în şomaj tehnic.De asemenea, măsurile dispuse de fostul prim-ministru Orban au avut consecinţe pozitive pentru toţi românii. Preţurile nu au explodat, dimpotrivă, iar în ciuda celor două mari crize suprapuse, criza sanitară şi criza economică, rata inflaţiei s-a menţinut la un nivel mai scăzut decât în guvernarea anterioară.În concluzie, după prima jumătate a acestui an România se află într-o situaţie generală mult mai bună decât estimările iniţiale, favorizată de măsurile luate de Guvern pentru susţinerea economiei şi a românilor.

Articole similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Back to top button
Close