Politică

DECLARAȚIE DE PRESĂ primită de la doamna deputat Viorica Sandu (Grupul parlamentar al PSD) Trebuie să-i ajutăm pe micii fermieri români să găsească soluţii la provocările cu care se confruntă

Deputatul PSD de Galaţi, Viorica Sandu, a participat luni, 6 septembrie, 2021, în Parlament, la o întâlnire cu Cooperativa agricolă Matca, alături de preşedintele Comisiei pentru agricultură din Camera Deputaţilor, Adrian Chesnoiu.

 

„Cooperativa agricolă „Matca” este o cooperativă „tânără”, care se loveşte, în activitatea sa, la fel ca mulţi alţi producători români, de monopolul marilor lanţuri de magazine şi de impunerea unor contracte care nu respectă legislaţia în vigoare sau de practici comerciale neloiale. Reprezentanţii „Matca” au solicitat ajutor din partea Comisiei pentru agricultură din Parlament, pentru ca Autoritatea Naţională Fitosanitară să se implice în simplificarea dobândirii certificatului fitosanitar pentru legumele obţinute în sere şi solarii. De asemenea, au cerut sprijin financiar pentru ambalarea, sortarea şi etichetarea producţiei de legume, întrucât aceste acţiuni duc la creşterea preţului de producţie”, a scris deputatul Viorica Sandu pe pagina sa de socializare.Deputatul PSD susţine că este necesară continuarea demersurilor, în Parlament, pentru soluţionarea problemelor cu care se confruntă micii fermieri.„Am hotărât să organizăm, ȋn cadrul Comisiei pentru agricultură, o ȋntâlnire ȋntre cele mai importante cooperative agricole legumicole şi reprezentanţii lanţurilor de magazine, pentru a putea rezolva unele probleme ridicate de cooperativă. Sperăm să fim buni mediatori şi să ajutăm micii fermieri români să găsească soluţii la provocările cu care se confruntă”, a concluzionat deputatul PSD.

Articole similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button
Close