Politică

DECLARAȚIE DE PRESĂ primită de la doamna deputat Mirela Furtună (Grupul parlamentar al PSD) Introducerea educaţiei financiare în şcoli a intrat în linie dreaptă

Introducerea educaţiei financiare în învăţământul preuniversitar reprezintă un deziderat şi un proiect personal, la care au aderat doamna Natalia Intotero, preşedintele Comisiei pentru învăţământ a Camerei Deputaţilor, şi domnii deputaţi Andi Cristea, Lungu Daniel şi Ţepeluş Laurenţiu.

 

 

Salut decizia Comisiei pentru învăţământ de a vota un raport favorabil, care urmează să fie supus votului în plen.Utilitatea introducerii acestei noi materii a fost recunoscută şi de Guvernul României, care a adoptat un punct de vedere favorabil iniţiativei.Pe scurt, iniţiativa are scopul de a dezvolta abilităţi financiare elementare copiilor, respectiv copiii să înveţe importanţa economisirii şi modul responsabil de gestionare a unui buget, precum şi noţiuni cu privire la diferenţa dintre un activ şi un pasiv, cum funcţionează creditele (creditul ipotecar, creditul de nevoi personale, leasingul), care este diferenţa dintre un card de credit şi un card de debit, ce înseamnă un IFN şi cum funcţionează creditele acordate pe termen scurt, toate acestea fiind competenţe necesare pentru obţinerea independenţei financiare.Am obţinut o victorie de etapă, urmează votul în plenul Camerei Deputaţilor, iar apoi dezbaterea şi votul în Senat.Efectele introducerii educaţiei financiare se vor vedea în 5, 10 sau 15 ani, dar vor reprezenta un plus pentru toată societatea românească.În fapt, nu este o victorie personală, ci o victorie a românilor, mai ales a tinerilor care vor avea cunoştinţe financiare mult mai solide la început de carieră.

Articole similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button
Close