Politică

DECLARAȚIE DE PRESĂ primită de la doamna deputat Cristina Burciu (Grupul parlamentar al PNL) Strategia de administrare a datoriei publice, construită în scopul relansării economiei

Este al doilea an consecutiv în care Codul Fiscal nu suferă modificări, o decizie matură a Guvernului Florin Cîţu. Stabilitatea generată de această decizie nu doar că a susţinut economia, în contextul dificil generat de pandemie, ci a asigurat României cea mai mare creştere economică din Uniunea Europeană.

 

La momentul preluării portofoliului de la Ministerul Finanţelor, actualul premier a promis că nu vor exista creşteri de taxe şi nici nu vor fi introduse taxe noi. Acest angajament este valabil şi în acest an şi este de aşteptat ca Guvernul Cîţu să performeze cu adevărat în gestionarea economico-financiară a ţării.Conform Strategiei de administrare a datoriei publice guvernamentale 2021-2023, agreată recent de Guvern, estimările privind evoluţia pe termen mediu a datoriei guvernamentale brute, în intervalul 2021 – 2023, sunt de încadrare a acestui indicator la un nivel sustenabil, limitat la 55,0% din PIB.Obiectivele guvernamentale privind administrarea datoriei publice pentru perioada 2021-2023 sunt:

  • Asigurarea necesarului de finanţare al administraţiei publice centrale pe fondul minimizării costurilor pe termen mediu şi lung;
  • Limitarea riscurilor asociate portofoliului datoriei publice guvernamentale;
  • Dezvoltarea pieţei interne a titlurilor de stat.În perioada 2021-2023, România îşi va acoperi necesităţile de finanţare prin emisiuni de titluri de stat lansate pe piaţa internă, prin emiterea de euroobligaţiuni pe pieţele internaţionale de capital, şi prin contractarea de împrumuturi externe de la instituţii financiare internaţionale.Anul trecut, toţi indicatorii de risc s-au încadrat în limitele stabilite prin anterioara Strategie de administrare a datoriei publice guvernamentale, pentru perioada 2019 – 2021, iar necesităţile brute de finanţare la nivel guvernamental, în valoare de 149,0 miliarde lei, au fost acoperite în proporţie de peste 61,1% din surse interne, iar 38,9 % din surse externe.În concluzie, consider că sunt premise sustenabile privind relansarea şi menţinerea economiei naţionale la un nivel de performanţă care să permită creşterea graduală a calităţii vieţii românilor.

Articole similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button
Close