Politică

COMUNICAT DE PRESĂ primit de la domnul deputat Valentin Făgărăşian (Grupul parlamentar al PNL)

Am avut, pe 25 iunie, o întâlnire de lucru foarte productivă cu domnul Franck Raynal, primarul oraşului Pessac, din zona metropolitană Bordeaux, Franţa, însoţit de François Sztark, adjunctul său pentru relaţii internaţionale.

 

 

Am discutat despre drepturile muncitorilor români detaşaţi în Franţa, despre situaţia comunităţii româneşti din Nouvelle Aquitaine şi despre posibilităţile de colaborare culturală şi economică. A fost agreată o agendă clară a următoarelor activităţi.Am stabilit că vom demara împreună, într-un termen scurt, demersuri pentru o serie de reuniuni de cooperare între structuri administrative şi de afaceri româneşti şi franceze.Pentru cooperarea culturală şi educaţională, punctul de plecare a fost conferinţa L’Amitié franco-roumaine, une belle histoire qui continue, susţinută cu o zi înainte de scriitorul şi profesorul Ciprian Apetrei, la care am asistat alături de oficialităţile franceze. Doamna Claudia Puiu, coordonatoarea şcolii româneşti de la Bordeaux, care a organizat conferinţa împreună cu Comitetul de prietenie al oraşului Pessac, a subliniat eforturile depuse până în prezent şi posibilităţile foarte bune de dezvoltare. Domnul Ciprian Apetrei şi-a manifestat întreagă susţinere şi disponiblitate de a participa la proiectele viitoare din această zonă.La discuţie a participat şi domnul Florian Diaconu, preşedintele Clubului oamenilor de afaceri liberali Franţa, care a evocat oportunităţile de colaborare economică dintre oamenii de afaceri francezi, dar şi români stabiliţi în Franţa, şi autorităţile şi mediul de business din România.Metropola Bordeaux este o zonă foarte dezvoltată, cu o tradiţie a învăţământului medical şi ingineresc, la care se adaugă, bineînţeles, agricultura, în special cultura vinului. Cooperarea economică între România şi Franţa este importantă pentru a ajuta afacerile româneşti şi a le internaţionaliza.

Articole similare

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button
Close