Politică

COMUNICAT DE PRESĂ primit de la domnul deputat Gabriel-Valer Zetea (Grupul parlamentar al PSD) Iniţiativă legislativă de acordare a unor vouchere culturale pentru elevi

Gabriel Zetea, deputat PSD Maramureş, a semnat iniţiativa legislativă a parlamentarului Natalia Intotero (PSD), care prevede acordarea unor vouchere culturale pentru elevi, în sumă de 250 de lei. Aceste vouchere ar urma să fie acordate, anual, elevilor din clasele I – XII, începând cu anul şcolar 2021 – 2022 şi vor putea fi folosite doar în teatrele, muzeele, librăriile şi instituţiile de cultură din România.

 

”România este una dintre puţinele state ale Uniunii Europene care nu încurajează şi nu susţine educaţia culturală a tinerilor. Cuantumul propus, de 250 lei/an, poate acoperi cel puţin şapte bunuri culturale, iar banii investiţi în educaţia elevilor sunt fonduri care se întorc în economia ţării. Programul voucherelor culturale face parte din lista bunelor practici recomandate de Consiliul Europei în cadrul Strategiei Europene a Patrimoniului European pentru secolul XXI. Aştept ca, măcar în acest caz, guvernanţii să arate că le pasă de copii, de români, de viitorul nostru. Aceste vouchere culturale au un dublu efect: vin, în primul rând, să completeze educaţia culturală a elevilor României, în afara sălilor de curs şi, totodată, ajută acest sector cultural, atât de afectat de pandemie. Investiţia în tineri înseamnă investiţia în viitorul nostru!”, a precizat deputatul PSD, Gabriel Zetea.

Articole similare

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button
Close