Politică

COMUNICAT DE PRESĂ primit de la doamna deputat Natalia-Elena Intotero (Grupul parlamentar al PSD) Final de sesiune parlamentară. Activitate şi obiective imediate: deputat Natalia-Elena Intotero

Săptămâna trecută, Parlamentul a încheiat prima sesiune ordinară. Un moment bun pentru evaluarea activităţii parlamentare, dar şi pentru stabilirea următorilor paşi şi obiective.

 

Începând cu luna februarie, statistic vorbind, activitatea mea a presupus: 43 de luări de cuvânt în plenul Camerei Deputaţilor, 31 de iniţiative legislative depuse în Parlamentul României, 55 de întrebări şi interpelări formulate membrilor Guvernului Cîţu, 5 moţiuni semnate şi 30 de şedinţe prezidate în Comisia pentru învăţământ.Dincolo de toate acestea, activitatea din Comisia pentru învăţământ din Camera Deputaţilor s-a centrat, în mandatul meu de preşedinte, pe dialog, transparenţă şi incluziune. Pe lângă şedinţele comisiei am organizat 5 dezbateri pe tematici de actualitatea şi de importanţă majoră: Curriculum modern pentru o Românie educată; Educaţia în Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă; Rolul şi importanţa profesiei de psiholog în context European; Dialog pentru sănătate, familie şi educaţie; Vouchere culturale pentru elevii din învăţământul preuniversitar.La toate acestea, cât şi la procesul legislativ, am insistat să implic toţi actorii din învăţământ, invitând elevi, studenţi, părinţi, profesori şi sindicate, pe lângă alte organizaţii, astfel încât parlamentarii comisiei să cunoască, înainte să voteze, părerea principalilor noştri beneficiari.În toată această perioadă, dialogul cu cetăţenii a reprezentat un pilon important în desfăşurarea optimă a activităţii mele. Întâlnirile săptămânale cu hunedorenii s-au dovedit mereu un bun prilej pentru a înţelege mai bine nevoile lor şi ale societăţii. Astfel, multe dintre propunerile legislative iniţiate au fost concepute având la bază chiar solicitările venite din partea lor, dar şi a elevilor, profesorilor din toată ţara cu care am comunicat şi prin intermediul reţelelor de socializare. De exemplu, proiectul de lege privind voucherele culturale pentru elevi a avut la bază un e-mail şi o scrisoare deschisă transmisă online, venite din partea asociaţiilor de elevi şi societatea civilă. Țin să subliniez din nou, importanţa pe care o are interacţiunea şi consultarea constantă a cetăţenilor, a celor care ne-au trimis în Parlament să le reprezentăm cu responsabilitate interesele!Câteva dintre proiectele legislative iniţiate ca urmare a dialogului cu societatea civilă şi care aduc schimbări reale în vieţile românilor se referă la: acordarea voucherelor culturale pentru elevi, prin crearea cadrului legal pentru implementarea unui proiect naţional de consum cultural destinat elevilor sub forma unor bonuri valorice în cuantum de 250 lei pe an; administrarea eficientă a imobilelor şcolare oferind posibilitatea consiliilor locale să schimbe destinaţia unităţilor de învăţământ închise din lipsă de elevi, fără avizul prealabil al Ministerului Educaţiei; includerea invenţiilor noi, precum alfabetul tactilo – grafic în învăţământul special în vederea reducerii inegalităţilor şi excluziunii sociale a persoanelor cu dizabilităţi; acordarea voucherelor de vacanţă prin continuarea şi dezvoltarea programului voucherelor de vacanţă în contextul post-pandemic, cu impact pozitiv asupra industriei ospitalităţii grav afectate de criza sanitară; corelarea salariilor personalului Agenţiilor Judeţene pentru Protecţia Mediului cu cele din Administraţia Centrală; transmiterea unor bunuri imobile din domeniul public al statului aflate în administrarea autorităţilor centrale, în domeniul public al municipiului Brad şi al comunelor Șoimuş, Luncoiu de Jos, Vălişoara şi Băiţa, având ca obiect dezvoltarea unui circuit pe ruta fostei căi ferate, Deva-Brad; implementarea asistenţei medicale mobile în România cu efect pozitiv imediat asupra accesului pacienţilor la serviciile de sănătate în zonele lipsite de infrastructură medicală.Multe dintre aceste proiecte legislative vor ajunge la vot în sesiunea septembrie-ianuarie 2021. Pot să spun că principalul obiectiv este asigurarea procesului legislativ pozitiv pentru propunerile de lege care pot schimba vieţile românilor, precum şi identificarea unor noi proiecte care să vină în sprijinul societăţii. Tot în septembrie, reîncepe şcoala. În acest sens, voi încerca să menţin un cadrul legislativ eficient corelat cu valorile româneşti, astfel încât elevii să se bucure de o educaţie performantă, reală şi în siguranţă, în ciuda ameninţării epidemiologice. Aşa să ne ajute Dumnezeu!

Articole similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Back to top button
Close