Politică

COMUNICAT DE PRESĂ primit de la doamna deputat Cristina Elena Burciu (Grupul parlamentar al PNL) Proprietarii locuinţelor afectate de inundaţii primesc ajutoare de urgenţă din partea Guvernului

Guvernul Florin Cîţu a adoptat, în ultima şedinţă, un act normativ extrem de important pentru români, ce are ca obiect acordarea de ajutoare de urgenţă familiilor afectate de inundaţii în cursul acestui an.

 

 

Conform Hotărârii de Guvern aprobate de Executiv, suma totală ce va fi alocată pentru acest sprijin este de cinci milioane lei.Documentul prevede acordarea ajutoarelor de urgenţă în cuantum mai mare decât cele oferite până acum în astfel de situaţii de urgenţă. Astfel, familiile şi persoanele singure ale căror locuinţe au fost afectate de inundaţii în procent de minim 75% vor primi câte 6.000 de lei, cele cu afectare între 50% şi 75% – 4.000 lei, 2.500 lei pentru proprietarii gospodăriilor inundate în proporţie cuprinsă între 25 şi 50%, câte 1.500 de lei pentru gradul de până la 25% şi câte 1.000 de lei pentru familiile şi persoanele singure ale căror bunuri de locuinţă au fost deteriorate, indiferent de numărul sau tipul bunurilor.Actul normativ mai stipulează acordarea unei sume suplimentare de 7.500 de lei în cazul în care, urmare a inundaţiilor, alunecărilor de teren şi fenomenelor meteorologice deosebite, s-au înregistrat persoane decedate.Guvernul este, de asemenea, preocupat şi de limitarea efectelor inundaţiilor care au lovit în acest an România. În prezent, se află în curs de avizare o altă hotărâre de guvern, în vederea acordării unor sume din fondul de rezervă destinate mai multor localităţi care au suferit pierderi majore din cauza calamităţilor naturale, mai ales pe segmentul de infrastructură – drumuri şi poduri distruse, etc. În acest fel, autorităţile locale vor primi sumele necesare refacerii pagubelor din fondul de intervenţie al Guvernului, urmând să refacă obiectivele afectate.Remarc solicitudinea Guvernului Florin Cîţu de a rezolva problemele adevărate cu care se confruntă românii în această perioadă, mai ales persoanele cu risc de vulnerabilitate socială, care au mai şi suferit pierderi însemnate pe fondul răbufnirilor naturii.

Articole similare

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button
Close