Politică

Cătălin Drulă și Dan Barna, în vizită de lucru pe șantierul Podului de la Brăila. Când va fi deschisă circulația pe pod

Ministrul Transporturilor, Cătălin Drulă, a vizitat astăzi, alături de vicepremierul Dan Barna, șantierul unuia dintre cele mai ample proiecte de infrastructură care se construiesc în România: Podul de la Brăila. Alături de cei doi s-a aflat și ambasadorul Japoniei, Hiroshi Ueda, în contextul în care sărbătorim un secol de relații diplomatice româno-japoneze.

De la începutul anului și până acum, pentru Podul de la Brăila au fost absorbite fonduri europene în valoare de 466 de milioane de lei.

 

Construcția podului avansează conform graficului și se va deschide la final de 2022, împreună cu 10 km din drumurile de legătură de pe malurile Brăila și Jijila, complet deblocate anul acesta, pe toată lungimea lor.

Primul drum de legătură are o lungime de 19 km, între Brăila şi Jijila (malul tulcean), iar cel de-al doilea de 4 kilometri, între Smârdan și Măcin.

În prezent, se execută următoarele lucrări de către asocierea italo-niponă:

  • la blocurile de ancoraj;
  • se montează firele pentru cablul principal. Acesta este construit cu metoda Air Spinning și constă într-un număr mare de fire cu diametrul de 5,38 mm și cu o lungime, în starea de referință, de aproximativ 2.135 m, care se întind între ancorajul Brăila și ancorajul Jijila. Firele cablului principal sunt din oțel tras la rece și zincate la cald;
  • la drumurile de legătură se fac decopertări și se lucrează la terasamente, poduri și podețe.

Podul de la Brăila va avea o deschidere centrală de 1120 de m și o lungime totală de 2 km, iar cele două turnuri vor avea aproape 200m înălțime.

Articole similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Back to top button
Close