Politică

Ana Loredana Predescu (Grupul parlamentar al PSD) Elevii care fac naveta către şcoală trebuie să beneficieze urgent de transport gratuit!

Deputatul de Braşov, Ana-Loredana Predescu, i-a adresat ministrului Educaţiei, Sorin-Mihai Cîmpeanu, o interpelare solicitând să răspundă cu celeritate referitor la problema legată de acordarea gratuităţii pentru transportul elevilor care învaţă în altă localitate decât cea de domiciliu.

 

Totodată, deputatul de Braşov solicită elaborarea normelor de aplicare ale dispoziţiilor legale, care, în acest moment, ridică mari dificultăţi familiilor cu venituri modeste. Concret, elevii sunt obligaţi să îşi achiziţioneze abonamentele pentru transport din surse materiale proprii, contravaloarea acestora urmând să fie decontată ulterior.Ana-Loredana Predescu atrage atenţia că, în cazul categoriilor sociale vulnerabile, lipsa sprijinului concret şi a unor politici publice clare pot duce la creşterea abandonului şcolar, o problemă deja acută a sistemului educaţional românesc.„Elevii care nu pot fi şcolarizaţi în localitatea de domiciliu, elevii din familii defavorizate cu venituri mici, sunt obligaţi de prevederile legislative în vigoare să achite contravaloarea biletelor/abonamentului de transport din surse materiale proprii, iar ulterior, să deconteze aceste sume de la unităţile de învăţământ la care studiază.I-am adresat domnului ministru rugămintea să transmită punctul de vedere al Ministerului Educaţiei privind modalitatea cea mai eficientă de a simplifica mecanismul decontării, astfel încât aceşti elevi să beneficieze cât mai rapid de abonamente de transport gratuit, acordate direct, fără a mai exista necesitatea de a le achita din surse proprii, urmând ca ulterior să deconteze aceste sume de la unitatea de învăţământ de care aparţin”, a precizat Ana-Loredana Predescu, deputat de Braşov.

Articole similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Back to top button
Close