Eveniment 2

ACȚIUNE COMUNĂ A POLIȚIEI ROMÂNE ȘI CFR CĂLĂTORI, PENTRU SIGURANȚA TRANSPORTURILOR

Polițiștii de la transporturi au desfășurat o acțiune, la nivel național, pentru siguranța cetățenilor care călătoresc și pentru limitarea creșterii numărului de infectări în rândul acestora, ca urmare a pandemiei SARS COV-2.

Ieri,  28 octombrie 2020, polițiștii Direcției de  Poliție Transporturi acționează la nivel național, pentru asigurarea unui climat de ordine și siguranță publică și pentru verificarea modului de aplicare a dispozițiilor legale pentru limitarea creșterii numărului de infectări în rândul populației, ca urmare a pandemiei SARS COV-2.

În cadrul acțiunii a fost verificat, în principal, modul în care sunt respectate normele sanitare, polițiștii au legitimat 114 persoane și au aplicat62 de sancțiuni contravenționale.

Au mai fost aplicate 5 de sancțiuni  la Legea nr. 61/1991 pentru sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice, 48 de sancțiuni la Legea 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19,  5 la H.G. nr. 203/1994 pentru stabilirea și sancționarea contravențiilor la normele privind transporturile pe căile ferate române și 4 la alte acte normative.

Valoarea amenzilor aplicate este de 18.250 de lei.

La acțiune, polițiștii din cadrul structurilor de poliție transporturi au fost sprijiniți de jandarmi.

CFR Călători face apel la călători să NU urce în tren, dacă la casa de bilete li se comunică faptul că nu mai sunt locuri. Recomandarea este valabilă și pentru persoanele posesoare de abonamente/autorizații.

Pentru a avea o predictibilitate a cererii de transport, inclusiv a persoanelor care au abonamente/autorizații și pentru a putea fi, astfel, dimensionată cât mai bine capacitatea trenurilor la numărul de locuri solicitat, recomandăm tuturor călătorilor procurarea biletelor din timp.

Este important ca pasagerii să evite aglomerația și să nu aleagă pentru destinația lor doar trenurile de la orele de vârf. Dacă vor face rezervări din timp, se pot suplimenta în mod operativ trenurile, înainte de plecare.

Purtarea măștii de protecție la bordul trenurilor CFR Călători este obligatorie pe toată durata călătoriei, precum și în zonele de așteptare a trenurilor – stații de cale ferată, peroane, săli de așteptare.

Suntem la datorie, pentru siguranța cetățenilor și vom aplica în continuare legea, în toate situațiile în care se impune luarea măsurilor legale.

Articole similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button
Close