Eveniment 1

COMUNICAT DE PRESĂ CCR

I. În ședința din 28 ianuarie 2021, Curtea Constituțională, în cadrul
controlului legilor anterior promulgării, cu unanimitate de voturi, a admis obiecția
de neconstituționalitate formulată de 70 de deputați aparținând Grupului parlamentar
al Partidului Național Liberal și a constatat că este neconstituțională, în ansamblul
său, Legea privind protecția consumatorilor împotriva dobânzilor excesive.
Decizia este definitivă şi general obligatorie.
Argumentele reținute în motivarea soluției pronunțate de Curtea
Constituțională vor fi prezentate în cuprinsul deciziei, care se va publica în
Monitorul Oficial al României, Partea I.
II. În aceeași ședință, Curtea a dispus amânarea judecării pentru data de 17
februarie 2021 a următoarelor sesizări de neconstituționalitate:
– Obiecția de neconstituționalitate a dispozițiilor Legii privind aprobarea
Ordonanței de urgență a Guvernului nr.31/2020 pentru completarea Ordonanței de
urgență a Guvernului nr.77/2011 privind stabilirea unor contribuții pentru finanțarea
unor cheltuieli în domeniul sănătății, obiecție formulată de Guvernul României;
– Obiecția de neconstituționalitate a dispozițiilor Legii pentru modificarea și
completarea Legii camerelor de comerț din România nr.335/2007, obiecție
formulată de 51 de deputați aparținând Grupului Parlamentar al Uniunii Salvați
România, Grupului Parlamentar al Uniunii Democrate Maghiare din România,
precum și neafiliați;
– Obiecțiile de neconstituționalitate a Legii pentru modificarea și completarea
Legii nr.241/2005 pentru prevenirea și combaterea evaziunii fiscale, obiecții
formulate de Înalta Curte de Casație și Justiție – Secțiile Unite, de Guvernul
României și de Avocatul Poporului.
Compartimentul Relații externe, relații cu presa şi protocol
al Curții Constituționale

Articole similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Back to top button
Close