Actual expres 1

Atenție la copii: obiectele mici pot fi periculoase

 

În general, copiii sunt foarte curioși și imprevizibili și, încă de mici, vor să experimentezelucruri noi. De aceea este foarte important ca aceștia să fie supravegheați în permanență, mai ales în primii ani de viață, când au tendința de a  duce la gură toate obiectele pe care le găsesc.

Sunt însă și cazuri în care, din joacă sau fără să realizeze pericolul la care se expun, unii copii își introduc diverse obiecte în nas sau în gură și au probleme cu respirația.

Echipajele SMURD Mihăilești au intervenit în două astfel de cazuri anul acesta. Primul a avut loc în luna martie,în localitatea Cornetu, acolo unde o fetiță de doar doi aniși-a introdus o pastilă mentolatăîn nas. Cel de-al doilea caz a avut loc în luna iunie, în localitatea Ghimpați. O fată în vârstă de 10 ani a avut nevoie de acordarea primului ajutor după ce s-a înecat cu un corp străin. În ambele situații, a fost necesară transportarea copiilor la spital pentru îngrijiri medicale de specialitate.

Astfel de evenimente pot fi evitate, urmând sfaturile de mai jos:

  • nu lăsați niciodată medicamente, țigări, tutun, monede, baterii mici, magneți și alte obiecte periculoase la îndemâna copiilor!
  • nu depozitați produse de curățenie sau substanțe chimice în apropierea hranei. Păstrați-ledoar în ambalajele originale și asigurați-vă că cel mic nu are acces la acestea.
  • nu le spunețicopiilor dumneavoastră că pastilele sunt „bomboane” sau că medicamentul sub formă de sirop este „dulceață” pentru că, într-un moment de neatenție, aceștia le pot consuma ca și când ar fi dulciuri;
  • în cazul celor mici, țineți departe de aceștia produse precum boabele de fasole, porumb, mazare, orice fel de semințe, mărgele, polistiren, nasturi, plastilina, fragmente de jucării etc.;
  • învățați-i să mănânce încet pentru a nu se îneca!
  • fiți atenți la obiectele cu care se joacă copiii dumneavoastră și la ce jucării primesc cadou, astfel încât să fie potrivite vârstei pe care o au. Producătorii menționează această recomandare chiar pe ambalaj.
  • nu lăsați poșeta la îndemâna copiilor! Aceștia ar putea să găsească în ea obiecte mici precum monede, accesorii de păr, arcuri de pix etc. cepot fi periculoase.

 

Articole similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button
Close