Actual expres 1

ACȚIUNI DE VERIFICARE A RESPECTĂRII MĂSURILOR DE PROTECŢIE SANITARĂ, ÎN JUDEŢUL BACĂU

Poliţiştii băcăuani continuă activităţile desfășurate în sistem integrat, împreună cu celelalte instituții implicate, sub autoritatea Instituției Prefectului, în contextul prevenirii și combaterii răspândirii COVID – 19.

 

În ultimele 24 de ore, în cadrul activităţilor desfăşurate au fost angrenate 253 efective de poliție, jandarmerie, reprezentanți ai Inspectoratului pentru Situații de Urgență, poliție locală, precum și reprezentanți ai altor autorități publice locale.

 

Cu această ocazie, au fost verificate 126 de societăți comerciale, persoane fizice autorizate, obiective și locații, cu privire la respectarea măsurilor și interdicțiilor impuse.

 

Au fost legitimate peste 2000 de  persoane și au fost verificate 307 mijloace de transport.

 

Echipele de control au depistat 34 de persoane care nu au respectat măsurile de protecție individuală, acestea fiind sancționate contravențional conform Legii nr. 55 din 2020.

 

În total au fost aplicate 41 de sancțiuni contravenționale în valoare de 10.250 de lei.

 

Aceste acțiuni preventive vor continua pe toată perioada stării de alertă, pentru sănătatea și siguranța cetățenilor, cărora le recomandăm să respecte în continuare măsurile de protecție sanitară și distanțare fizică, în scopul prevenirii infectării și răspândirii Sars-CoV 2.

Articole similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Back to top button
Close