Actual 3

CERCETAȚI PENTRU PORNOGRAFIE INFANTILĂ

Poliţiştii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Vrancea, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T – B.T. Vrancea au investigat activitatea infracțională a doi bărbați, bănuiți de pornografie infantilă prin sisteme informatice. Față de unul dintre aceștia, a fost dispusă reținerea pentru 24 de ore, iar cel de-al doilea bărbat este cercetat sub controlul judiciar.

 

La data de 2 februarie a.c., poliţiştii Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Vrancea și procurorii D.I.I.C.O.T. – B.T. Vrancea au efectuat două percheziţii domiciliare, în municipiul Focșani, la locuinţele a doi bărbați, de 31, respectiv 35 de ani, bănuiți de pornografie infantilă prin sisteme informatice.

 

Din cercetări a reieşit că, începând cu anul 2020, cei în cauză ar fi deținut, stocat și transmis în mediul on-line imagini video ce reprezentau minori în ipostaze sexuale explicite.

 

În urma percheziţiilor, polițiștii au ridicat mai multe medii de stocare în care se aflau materiale pornografice cu minori (laptopuri și telefoane mobile).

 

În aceeași zi, cei doi au fost conduși la sediul D.I.I.C.O.T. – Biroul Teritorial Vrancea, pentru audieri, faţă de bărbatul de 31 de ani fiind luată măsura reţinerii pentru 24 de ore, iar, față de bărbatul de 35 de ani, a fost dispusă măsura controlului judiciar.

 

Cercetările sunt continuate pentru stabilirea întregii activităţi infracţionale.

 

Articole similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Back to top button
Close