Actual 2

Vlad Voiculescu: Există o anchetă o poliției și un control efectuat de Corpul de control al premierului și al ministrului Sănătății, încercăm să aflăm ce s -a întâmplat

“Trebuie să vedem cauzele înainte să ne pronunțăm asupra a ceea ce s-a întâmplat”, a declarat ministrul Sănătății, Vlad Voiculescu, la Digi24, cu privire la incediul izbucnit, vineri dimineață, la Institutul „Matei Balș” din Capitală, precizând că în acest moment “există o anchetă o poliției și un control efectuat de Corpul de control al premierului și al ministrului Sănătății”.

Vlad Voiculescu a precizat că nu deține informații potrivit cărora în clădirea respectivă “ar fi fost nevoie, respectiv ar fi fost surse suplimentare de încălzire”.

“În acest moment există o anchetă o poliției și un control efectuat de Corpul de control al premierului și al ministrului Sănătății, încercăm să aflăm ce s -a întâmplat. În acest moment și la Ministerul Sănătății, și la DSU există echipe care iau legătura cu familiile și cu spitalele pentru a oferi informațiile necesare, respectiv ajutorul de care este nevoie.
Sunt inclusiv la Matei Balș pacienți în Terapie Intensivă și mai sunt câteva cazuri care, da, sunt la Terapie Intensivă în spitalele în care au fost transferați.
Ce aș vrea să subliniez este că intervenția a fost extrem de rapidă, am fost la față locului relativ repede după ce s-a produs incendiul, pompierii și celelalte echipe au intervenit prompt și transferurile au fost făcute foarte rapid. La momentul la care noi am făcut declarații, pacienții fuseseră transferați fie în alte secții din Institutul Matei Balș, fie la alte spitale din Capitală. Vorbim despre 102 pacienti și despre o clădire întreagă în care a avut la parter loc acest incendiu, care a fost relativ violent”, a declarat Vlad Voiculescu.

Întrebat dacă deține o centralizare a pacienților aflați la Terapie Intensivă în urma acestui incendiu, ministrul Sănătății a răspuns: “În acest moment în camera de lângă mine se face centralizarea. Vom avea o situație cât de rapid și în paralel sunt anunțate familiile victimelor”.

Vlad Voiculescu a precizat că nu are informații potrivit cărora în clădirea respectivă ar fi existat “alte surse de încălzire decât cele firești într-o clădire a unui spital”.
“Însă avem nevoie de rezultatele anchetei și de aceea avem acolo inclusiv Corpul de control al Ministerului Sănătății”, a adăugat Vlad Voiculescu.

Întrebat dacă exista acolo un sistem de incendiu, ministrul Sănătății a răspuns pozitiv:
“Da, existau de asemenea avize pentru lucrările care s-au făcut acolo. Vedem în ce măsură existau și celelalte documente necesare pentru funcționarea respectivei clădiri, dar este vorba despre o clădire mai veche care a fost renovată de curând.
Institutul Matei Balș nu a dus lipsă de finanțare în anii din urmă, a avut un management stabil, deci vorbim despre o situație, din punctul acesta de vedere, foarte diferită de ce am văzut până acum, față de spitale precum Piatra Neamț unde știm că au fost o mulțime de manageri schimbați. Vorbim aici de un managament stabil și o finanțare relativ robustă. Trebuie să vedem cauzele înainte să ne pronunțăm asupra a ceea ce s-a întâmplat”.

Vlad Voiculescu a afirmat că ultimele lucrări de reabilitare și modernizare în ceea ce privește pavilionul au fost făcute “foarte de curând”:
“La Institutul Matei Balș au fot făcute investiții aproape constant. Înțeleg că a fost renovat în întregime (n.r – pavilionul) , respectiv renovarea a fost una care a mers până la substanța clădirii. În curând vom avea informații și nu numai despre Spitalul Matei Balș, ci și despre celelalte spitale. Am cerut informații vizavi de măsurile care au fost dispuse după Piatra Neamț. Vă amintesc că atunci, ministrul Sănătății de atunci, domnul Tătaru, împreună cu secretarul de stat Arafat au anunțat, și cu premierul de la acea vreme, controale și o serie de măsuri care au fost dispuse, în secțiile de Terapie Intensivă și nu numai”.

Întrebat dacă a stat de vorbă cu medicii de la Matei Balș și dacă, într-adevăr, era nevoie de sursă suplimentară de căldură, Vlad Voiculescu a răspuns:
“Repet, nu am informații că în acea clădire ar fi fost nevoie, respectiv că ar fi fost surse suplimentare de încălzire. Astfel de surse de încălzire nu ar trebui să fie în spitale. Știm însă că practic lucrul ăsta se întâmplă și nu este în regulă. Știm de asemenea că Institutul Matei Balș, la fel ca Spitalul Colentina au avut de suferit de pe urma lipsei capacității Termoenergetica de a livra căldura de care era nevoie”.

Întrebat ce ar fi de făcut în condițiile în care, în ultimele trei luni, au existat patru incendii în spitale/pavilioane din țară, Vlad Voiculescu a explicat:
“Sunt două lucruri: nu cred că e bine să generalizăm lucrurile, o parte din aceste incendii au avut cauze diferite, dar da, clădirile spitalelor din România, infrastructura spitalelor este rezultatul unui îndelung șir de improvizații, de subfinanțare și de oameni din domeniul tehnic angajați la spital, prost plătiți, cu resurse limitate.
Este nevoie de oameni profesioniști care să lucreze la nivelul spitalelor, pentru infrastructura de spital, e nevoie de investiții făcute cap și coadă și ca, la nivelul Ministerului Sănătății, să putem coordona și controla aceste investiții, ceea ce până acum nu s-a întâmplat.
Pe termen scurt putem lua măsuri să ne asigurăm că nu avem incendii, în măsura în care lucrul ăsta depinde de oamenii de acolo. În general, lucrurile acestea depind și de atenția oamenilor care lucrează în spitalul respectiv. Există întotdeuna responsabilități și responsabili, nu ne ajută dacă vorbim la modul general despre sistem. Problemele sistemetice sunt: subfinanțarea și lipsa profesioniștilor la fiecare nivel”.

Articole similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Back to top button
Close