Actual 2

Intervenție rapidă a unui echipaj de jandarmi pentru stingerea unui incendiu care a izbucnit la un autoturism aflat în trafic

Spiritul de observație și intervenția rapidă a jandarmilor bistrițeni aflați într-o acțiune de patrulare pe drumul de centură al municipiului Bistrița, au condus la evitarea extinderii unui incendiu izbucnit la un autoturism aflat în trafic. În timp ce se aflau pe sensul de mers Bistrița-Viișoara în apropierea unei benzinării, echipajul a observat că autoturismul din față a tras brusc pe dreapta, iar de sub capota acestuia ieșea un fum gros. Când proprietarul a deschis capota, flăcările au izbucnit reprezentând un real pericol atât pentru bărbatul în cauză cât și pentru ceilalți participanți la trafic, cu atât mai mult cu cât evenimentul s-a produs în apropierea unei stații de alimentare cu carburanți. Imediat jandarmii au oprit și au intervenit rapid și eficient cu un extinctor în sprijinul bărbatului, reușind să stingă la timp flăcările care ar fi putut produce pagube însemnate sau chiar victime.

Articole similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Back to top button
Close