Actual 2

Acțiuni de verificare a respectării măsurilor de protecție sanitară, în vederea prevenirii și limitării infectării cu virusul Sars-Cov2

În perioada 22 – 24 ianuarie a.c., poliţiştii buzoieni împreună cu jandarmi, polițiști locali, precum și cu reprezentanți ai tuturor instituţiilor de control din Buzău, au desfăşurat acţiuni de verificare cu efective mărite pe raza întregului judeţ cu privire la respectarea măsurilor impuse în contextul stării de alertă, scopul vizat fiind prevenirea răspândirii Covid-19, la activităţile de verificare participând peste 600 de efective.

Astfel, în urma activităţilor desfăşurate, au fost verificate aproximativ 120 de societăți comerciale şi operatori economici, în peste 170 de locaţii de interes, fiind legitimate şi verificate totodata peste 3800 de persoane.

Pentru abaterile constatate poliţiştii au aplicat 149 sancţiuni contravenţionale, dintre care 113 de sancţiuni pentru nerespectarea măsurilor individuale de protecţie şi 13 sancţiuni pentru nerespectarea interdicţiilor privind deplasarea/libera circulaţie, toate conform Legii 55/2002 privind unele măsuri pentru pevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19.

Poliţiştii rutieri au fost prezenţi în trafic unde desfăşurat activităţi pentru creşterea siguranţei rutiere dar şi pentru respectarea normelor sanitare de către conducătorii auto şi călătorilor, verificând astfel peste 300 de autovehicule, dintre care 32 destinate transportului public de persoane.

În cadrul acţiunilor, forţele de ordine au verificat documentele justificative necesare deplasării persoanelor de la domiciliu sau locuinţă, precum şi portul măstii de protecţie astfel încât să acopere nasul şi gura de către toate persoanele care au împlinit vârsta de 5 ani, în toate spaţiile publice închise/deschise cât şi toate celelalte interdicţii impuse de starea de alertă. Totodată reamintim faptul că organizarea de evenimentele private (nunți, botezuri, mese festive, aniversări, petreceri private etc.) este interzisă, circulaţia persoanelor în intervalul orar 23.00 – 05.00 este restricţionată, cu anumite excepţii, iar purtarea măştii de protecţie a devenit obligatorie în toate locurile publice. În situația în care forțele de ordine constată că aceste interdicții sunt încălcate, vor interveni cu fermitate și vor aplica sancțiuni contravenționale.

Poliţiştii buzoieni recomandă cetăţenilor să respecte regulile şi să nu se expună la riscuri.

 

Exemplu:

 

În seara zilei de 24 ianuarie a.c., în jurul orei 18.00, în timpul activităților desfășurate de polițiștii buzoieni pentru asigurarea ordinii publice și pentru respectarea regulilor instituite cu scopul prevenirii răspândirii Sars-Cov2, a fost primită o sesizare în dispeceratul unității din care reieșea că la o locație nu ar fi respectate restricțiile.

Sesizarea făcea referire la organizarea unui eveniment privat,așa că au fost direcționate spre adresa indicată de apelant mai multe echipaje de polițiști și jandarmi, care au demarat verificări pentru stabilirea situației de fapt.

Forțele de intervenție au stabilit că sesizarea se confirmă, astfel că la un operator economic cu obiect de activitate organizarea de evenimente, din municipiul reședință de județ, era în desfășurare un botez, la care participau aproximativ 100 de persoane.

Având în vedere regulile instituite și interdicția organizării de astfel de evenimente în contextul pandemiei, polițiștii au identificat reprezentantul localului și organizatorul evenimentului, cărora le-au fost aplicate sancțiuni contravenționale, în valoare de 4000 de lei, conform Legii nr. 55/2020, pentru nerespectarea interdicțiilor privind organizarea de evenimente.

Totodată, fortele de ordine care au intervenit, polițiști și jandarmi, au legitimat 63 de persoane și au aplicat alte 30 de sancțiuni contravenționale participanților la eveniment.

De asemenea, urmare intervenției, petrecerea a foat întreruptă, iar persoanele s-au conformat de îndată și au părăsit locația.

 

Articole similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Back to top button
Close