Actual 1

Participarea ministrului afacerilor externe Bogdan Aurescu la reuniunea ministerială a Alianței pentru Multilateralism

Ministrul afacerilor externe Bogdan Aurescu a participat miercuri, 24 februarie 2021, la reuniunea ministerială a Alianței pentru Multilateralism, desfășurată în sistem video-conferință. Evenimentul, găzduit de ministrul pentru Europa și al afacerilor externe al Franței, Jean-Yves Le Drian, și de ministrul afacerilor externe al Germaniei, Heiko Maas, s-a desfășurat în marja segmentului la nivel înalt al Consiliului ONU pentru Drepturile Omului.

Evenimentul a reunit miniștri ai afacerilor externe din întreaga lume și reprezentanți ai organizațiilor internaționale și a oferit oportunitatea abordării unor teme relevante pentru contextul global, precum: drepturile omului în mediul digital; schimbările climatice și drepturile omului; pregătirea și răspunsul față de criza globală de sănătate. În cadrul discuțiilor a fost reliefată și dimensiunea de gen.

În intervenția sa, ministrul Bogdan Aurescu a pus accentul pe importanța consolidării, în actualul context internațional, a multilateralismului bazat pe reguli, abordarea multilaterală fiind singura prin care se pot depăși criza sanitară și consecințele acesteia. În același timp, a precizat că vaccinarea împotriva noului coronavirus și a altor boli trebuie să reprezinte un obiectiv public global de maximă importanță. În acest sens, a punctat că este necesar să fie intensificate eforturile pentru a reduce decalajul de distribuție a vaccinurilor între țările dezvoltate și cele fragile. În același timp, a arătat că România a decis, în luna decembrie 2020, să doneze 200.000 de doze de vaccin pentru Republica Moldova.

În ceea ce privește crearea și implementarea politicilor de redresare, șeful diplomației române a pledat pentru respectarea drepturilor omului, prin luarea în considerare a nevoilor celor mai vulnerabili, inclusiv ale femeilor și fetelor, și pentru consolidarea rezilienței economice și sociale.

Înregistrarea video a intervenției ministrului afacerilor externe Bogdan Aurescu este disponibilă la link-ul: https://www.mae.ro

 

Informații suplimentare:

Alianța pentru Multilateralism reprezintă o platformă informală menită să atragă şi să genereze formate de cooperare flexibile în jurul unor teme de interes pentru susţinerea şi promovarea unei ordini internaţionale multilaterale, bazate pe dreptul internațional. Alianța a fost inițiată de miniștrii afacerilor externe ai Franței și Germaniei, în 2019.

Printre obiectivele Alianței se numără: protejarea și promovarea dreptului internațional și a instituțiilor internaționale, lansarea de inițiative pentru dezvoltarea și consolidarea sistemului multilateral; reformarea și modernizarea organizațiilor internaționale existente, pentru a le face mai inclusive și eficiente în a furniza rezultate tangibile pentru cetățeni.

România s-a asociat, până în prezent, mai multor inițiative din cadrul Alianței: Apelul de la Paris pentru încredere şi securitate în spațiul ciberneticDeclaraţia comună a Grupului de prieteni ai climei şi securităţii. La 24 aprilie 2020, România a andosat, de asemenea, Declaraţia ministerială a Alianței pentru Multilateralism „We need strong global cooperation and solidarity to fight COVID-19”, document care exprimă sprijinul şi solidaritatea pentru demersurile întreprinse în plan multilateral, în contextul crizei generate de pandemia de COVID-19. Totodată, la 7 august 2020, România s-a alăturat declarației „Strengthening the multilateral health architecture”, adoptată în urma reuniunii ministeriale din 26 iunie 2020. În cadrul reuniunii platformei, din marja celei de-a 75-a sesiuni a Adunării Generale a ONU, desfășurată la 25 septembrie, România a andosat Declarația privind principiile Alianței pentru Multilateralism.

 

Articole similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Back to top button
Close