Actual 1

Marcel Ciolacu: România face parte din cea mai de succes alianță din istoria omenirii – Organizația Tratatului Atlanticului de Nord

Președintele PSD Marcel Ciolacu a afirmat duminică, 04 aprilie 2021, cu ocazia sărbătoririi Zilei NATO în România, că România face parte, de 17 ani, din cea mai de succes alianţă din istoria omenirii – Organizaţia Tratatului Atlanticului de Nord, ce asigură securitatea a peste un miliard de cetăţeni.

„De 17 ani, România face parte din cea mai de succes alianță din istoria omeririi – Organizația Tratatului Atlanticului de Nord, ce asigură securitatea a peste 1 miliard de cetățeni. Acest obiectiv național realizat în timpul guvernării Năstase a făcut ca astăzi România să fie un aliat important și influent în cadrul NATO, reprezentând un pilon de bază al securității din regiunea Mării Negre și a flancului Estic. Acest fapt este reflectat și de faptul că funcția numărul 2 în organizație – Secretarul General Adjunct – este reprezentată cu mândrie de un român, dl. Mircea Geoană”, a spus Marcel Ciolacu într-o postare pe pagina de Facebook.

Președintele PSD a amintit că de la începutul pandemiei, NATO a acordat sprijin membrilor şi aliaţilor săi pentru ca această criză sanitară să nu devină una de securitate.

„De la începutul pandemiei, NATO a acordat sprijin membrilor și aliaților săi prin transporturi și donații de echipamente și produse medicale esențiale, dar și prin contracararea campaniilor destinate dezinformării din partea actorilor statali și non-statali externi, asigurându-se că această criză sanitară nu devine una de securitate”, a mai afirmat Marcel Ciolacu.

De asemenea, Marcel Ciolacu și-a exprimat „susținerea față de permanenta adaptare a organizației și membrilor săi la provocările cauzate de evoluțiile politice, economice și tehnologice la nivel global.”

Articole similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button
Close