Actual 1

Convorbirea telefonică a ministrului afacerilor externe Bogdan Aurescu cu ministrul afacerilor externe al Republicii Estonia, Eva-Maria Liimets

Ministrul  afacerilor externe Bogdan Aurescu a avut luni, 1 martie 2021, o convorbire telefonică cu omologul eston, Eva-Maria Liimets.

Discuția a reprezentat primul dialog aprofundat dintre cei doi oficiali de la preluarea funcției de către noul ministru eston al afacerilor externe. Cu ocazia convorbirii, cei doi oficiali au salutat celebrarea, la data de 26 februarie 2021, a centenarului relațiilor bilaterale dintre cele două state.

Cei doi miniștri au trecut în revistă tematici precum stadiul relațiilor bilaterale, coordonarea la nivel european pentru combaterea pandemiei, inclusiv derularea campaniilor naționale de vaccinare, securitatea Flancului Estic al NATO, Parteneriatul Estic, colaborarea în cadrul Inițiativei celor Trei Mări și al formatului București 9.

Cei doi șefi ai diplomațiilor au exprimat satisfacție pentru nivelul excelent al relațiilor bilaterale, care s-au intensificat în mod semnificativ după deschiderea ambasadelor celor două state, la București, în 2015, și la Tallinn, în 2016.

Ambele părți au exprimat apreciere pentru dialogul politic deschis dintre cele două state și au subliniat importanța reluării contactelor directe la nivel înalt. Ministrul Bogdan Aurescu a transmis omologului său invitația de a efectua o vizită la București, acceptată cu plăcere de ministrul Liimets.

Șefii celor două diplomații au agreat importanța intensificării schimburilor economice, în special în contextul eforturilor de la nivel european de redresare după criza economică provocată de pandemia de COVID-19. Cei doi miniștri au salutat nivelul foarte bun al cooperării sectoriale și au încurajat dezvoltarea acesteia, în domenii precum apărarea, securitatea cibernetică, digitalizarea și transporturile. Ministrul Bogdan Aurescu a evocat utilitatea reluării unei conexiuni aeriene directe între România și Estonia, atunci când contextul pandemic va permite.

În ceea ce privește coordonarea la nivel UE, ministrul român al afacerilor externe a subliniat că gestionarea efectelor pandemiei rămâne o provocare, iar coordonarea rămâne un principiu cheie și pentru viitor.

Schimburile de vederi dintre cei doi oficiali au reconfirmat și convergența de poziții a celor două state pe tematicile europene și de securitate, fiind agreată importanța continuării bunei coordonări în cadrul UE și NATO. Având în vedere convergența de poziții pe teme de securitate a celor două state, a fost convenită continuarea coordonării în pregătirea Summit-ului NATO din acest an, respectiv în ce privește elaborarea unui nou Concept Strategic.

Totodată, în cadrul convorbirii, cei doi miniștri au subliniat conlucrarea eficientă între România și Republica Estonia în cadrul formatelor regionale precum Inițiativa celor Trei Mări (I3M) și București 9. Șeful diplomației române a subliniat importanța pe care România o acordă avansării proiectelor strategice de conectivitate regională susținute în cadrul I3M, cum sunt proiectele Rail2Sea și Via Carpathia, și a funcționării Fondului de Investiții al I3M pentru susținerea acestor proiecte. De asemenea, a fost convenită păstrarea unei coordonări apropiate în ce privește organizarea diverselor reuniuni ale B9 din acest an.

Ministrul Bogdan Aurescu a reiterat relevanța solidarității europene cu țările din Parteneriatului Estic (PaE) și din Balcanii de Vest în eforturile de combatere a pandemiei, inclusiv în ce privește livrarea de vaccinuri omologate la nivel european. A reamintit faptul că România împărtășește obiectivul strategic al UE de a construi o vecinătate stabilă, sigură și prosperă, fiind un susținător ferm al unui angajament strategic și pe termen lung al UE în regiune. În acest sens, a fost subliniat interesul comun pentru menținerea și promovarea activă a PaE pe agenda europeană, inclusiv prin organizarea în cursul acestui an a Summit-ului PaE, ministrul român de externe pledând pentru o abordare nouă, de substanță a proiecției de viitor a PaE.

Cei doi miniștri ai afacerilor externe au constatat totodată convergența punctelor de vedere cu privire la susținerea unei politici coordonate și coerente a Uniunii Europene față de Rusia.

Cei doi oficiali au acordat o atenție deosebită Republicii Moldova și au agreat importanța sprijinirii parcursului pro-european al acestui stat și a agendei de reforme democratice a Președintelui Maia Sandu.

Ministrul afacerilor externe al Estoniei a felicitat România pentru susținerea constantă a Republicii Moldova, în special în contextul dificil determinat de pandemie. La rândul său, ministrul Bogdan Aurescu a evocat pachetul de sprijin anunțat cu ocazia vizitei Președintelui României, domnul Klaus Iohannis, la Chișinău, de la 29 decembrie 2020 și a prezentat, în context, rezultatele vizitei pe care a efectuat-o la 19 februarie 2021 la Chișinău, cu ocazia livrării de către România a unui nou ajutor pentru gestionarea pandemiei de COVID-19. De asemenea, a informat despre prima livrare, la 27 februarie 2021, a 21.600 de doze de vaccin dinspre România către Republica Moldova, ceea ce reprezintă o expresie a solidarității și a punerii în aplicare a angajamentelor.

 

Articole similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Back to top button
Close